dobroge.tv

Live

Patru noi centre de vaccinare au fost deschise în județul Constanța. În doar o oră și jumătate au fost epuizate toate locurile disponibile

01 martie 2021
Publicitate

Patru noi fluxuri de vaccinare au devenit operaţionale, în judeţul Constanţa! Noile centre de vaccinare avizyate de Direcţia de Sănătate Publică sunt în localităţile Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Cumpăna şi Valu lui Traian. Astfel, 60 de persoane vor putea fi vaccinate în fiecare zi, în oricare din aceste fluxuri.

Patru noi centre de vaccinare au fost deschise în județul Constanța. Reprezentanții Prefecturii Constanța spun că aceste cabinete fac parte din noile centre de vaccinare avizate de DSP Constanța, din localitățile Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Cumpăna și Valu lui Traian. În primă fază, centrele vor deservi cu persoanele vârstnice și pe cele cu boli cronice, iar imunizarea se face cu vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

"Am primit vaccinul Pfizer, 60 de doze pe zi. Avem programări până pe 28 martie, fluxul este respectat. Resursele umane sunt cele pe care ni le-am dorit. Autorităţile ne-au pus la dispoziţie tot ce am avut nevoie şi acum aşteptăm pacienţii. Sun foarte mulţi pacienţi din Constanţa, mai puţini din Ovidiu, uşa este deschisă pentru toată lumea. Până acum nu am avut nicio reacţie adversă notabilă, emoţie, panică, dar nicio reacţie adversă notabilă", a declarat Luminiţa Caraivan, medic coordonator al Centrului de vaccinare din Ovidiu.

Programările pentru noile fluxuri pot fi făcute prin platforma unică și dedicată campaniei de vaccinare și se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a. Aici sunt incluse persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități. Pe listele din Centrul deschis la Ovidiu s-au înscris foarte mulți constănțeni care și-au anulat rezervările din alte localități mult mai îndepărtate.

În doar o oră și jumătate au fost epuizate toate locurile disponibile pentru vaccinare, valabile până pe data de 28 martie. Oamenii au aşteptat momentul vaccinării, spun ei, ca să se poată întâlni cu cei dragi fără grija transmiterii sau contactării virusului.

Şi centrul de vaccinare de la Cumpăna a fost deschis începând de astăzi.

"E deservit în primul moment de către şase medici, opt asistente medicale şi 10 registratoru. Din păcate, înscrierile în ziua de sâmbătă au fost foarte rapid epuizate, fiind înscrise 1.200 de persoane. Până la data de 20 martie nu se mai pot face înscrieri pe platforma unică online, la Cumpăna", a declarat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.

La nivel național, 130 de fluxuri noi au devenit operaționale începând de astăzi, 1 martie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233