MARATONUL NISIPULUI SPRIJINĂ COPIII CU BOLI GRAVE
Statiunea Mamaia se va transforma încă o dată în capitala europeană a sportului. Mii de oameni vor lua startul la Maratonul Nisipului, cea mai mare competiţie de acest gen din Europa. Evenimentul sportiv de anul acesta este destinat copiilor cu boli grave. Toți banii strânși vor fi donați Asociației „Dăruiește Aripi”.
Anul acesta, evenimentul internațional „Maratonul Nisipului” sprijină sportul în școală și copiii cu boli grave. În cadrul competiției vor fi organizate campanii sportiv-educative „Campionii Școlii” și cursa „Family Run”. România ocupă locul 16 în Uniunea Europeană privind numărul de ore obligatorii de educație fizică și sport în școlile primare și gimnaziale, cu 59, respectiv 49 de ore pe an, mult sub media Uniunii Europene.Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță. Competiția conține patru probe : maraton, semimaraton, cursa de 10km și de 5 km și crosul Family Run de aproximativ 1km. Ultima dintre ele are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât și pe copiii acestora. Toți vor lupta pentru susținerea unui proiect derulat de Asociația „Dăruiește Aripi”. Este vorba de programul „Circuitul încrederii și al speranței”, care sprijină copiii diagnosșticați cu boli cornice grave, onco-hematologice sau boli rare din regiunea Dobrogei, prin oferirea de vizite la domiciliu de către personalul medical. Evenimentul va avea loc în perioada 28-29 martie 2020, pe plaja din stațiunea Mamaia.
Eveniment
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

