dobroge.tv

Live

Românii sunt destul de reținuți când vine vorba de a-și rezerva vacanțe de Paște și 1 Mai: hotelierii vin totuși cu oferte generoase

16 martie 2021
Publicitate

Prima mini-vacanță la malul marii din 2021 vine cu rezervări puține. Deși hotelierii propun pentru Paște și 1 mai oferte pentru toate gusturile și buzunarele, românii sunt reținuți în a ocupa o cameră. Prețurile încep de la 160 de lei pe noapte la hoteluri de două stele.

1 mai fără apusurile din Vama Veche sau petrecerile din cluburile exclusiviste din Mamaia Nord era de neconceput pentru unii români. Cei mai mulți își făceau planuri de vacanță din timp și așteptau cu nerăbdare să vină la malul mării.

Noi suntem din Brașov, dar iubim foarte mult marea. Nu venim anul ăsta. Să vedem și noi ce se mai întâmplă. Și orașul nostru este tot în scenariul roșu. Deci nu, nu avem cum să ne deplasăm anul ăsta din păcate”, spune Amalia Scurtu, turistă.

Anul acesta, oamenii nu s-au mai grăbit în număr mare să plănuiască o escapadă pe litoral, asta și din cauza creșterii ratei de infectare cu COVID-19 și intrarea Constanței în scenariul roșu.

În acest moment sunt rezervări pentru perioada de 1 mai pe litoral și considerăm că sunt mai mici față de anii anteriori și asta datorită și asta datorită faptului că suntem încă sub cod roșu, suntem cu restricții și marea majoritate se tem să călătorească. Dacă până acum discutam de capacitare de 100% pentru Vama Veche, anul acesta mai sunt locuri în Vamă comparativ cu anii anteriori”, a declarat Cristian Bărhălescu, director agenție de turism.

Pentru vacanța de 1 mai, Vama Veche rămâne preferata turiștilor, urmată de stațiunile Mamaia și Eforie Nord.

Urmează stațiunile din sudul litoralului, încep să se ridice Olimpul și Venus, iar pe ultimul loc în topul preferințelor românilor se clasează Eforie Sud. Chiar dacă momentan nu știm cum vom avea voie să petrecem Sărbătorile Pascale, operatorii din turism încearcă să rămână optimiști.

Scăderile sunt atât de mari în comparație cu anii precedenți, încât nu avem ce să comparăm. Față de 2019, scăderea este uriașă, iar față de 2020 nu poate fi considerate scădere, chiar putem spune că e creștere și asta datorită faptului că oamenii s-au calmat, comparative cu anul trecut când în această perioadă aveam doar anulări pentru că începuse deja nebunia pandemiei, aveam doar anulări, anul acesta avem și rezervări”, a mai declarat Cristian Bărhălescu, director agenție de turism.

Iar cine se pregătește de vacanță din timp, se poate bucura de oferte generoase.

Oferta este una destul de variată, sunt undeva la 63 de hoteluri care au deja oferta disponibilă și care oferă și discount-uri suplimentare pentru o rezervare timpurie pentru perioada de 1 mai. Prețurile sunt unele foarte bune, plecând undeva de la 162 de lei pe noapte pentru cameră dublă la două stele în stațiunea Mamaia”, a declarat Ștefan Necula, manager agenție de turism.

O variantă și mai ieftină este închirierea unui apartament, unde cazarea se împarte și astfel că turiștii ajung să plătească și 70-100 de lei pe o noapte la malul mării.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233