dobroge.tv

Live

Pești exotici, dispăruți din habitatul natural, conservați în acvariile Facultății de Ştiinţe ale Naturii din cadrul UOC

14 aprilie 2021
Publicitate

În acvariile Universității Ovidius din Constanța există mii de pești exotici. Este vorba despre o specie ecuatorială pe cale de dispariție, care însă s-a înmulțit considerabil sub atenta observație a biologilor. Scopul este dublu: pe de-o parte, prezervarea speciei, iar pe de altă parte un experiment de evoluție pe termen lung.

Așa arată o parte dintre miile de exemplare de Poecilla Wingei crescute de Facultatea de Științe ale Naturii din Constanța. Peștii au ajuns într-un laborator al facultății grație unui colecționar american. Cei 30 de pești oferiți la început s-au înmulțit exponențial, iar acum Universitatea Ovidius conservă cea mai mare populație din Europa.

La ora actuală, pot să spun fără riscul de a greși prea tare că avem întradevăr cea mai mare populație. Avem câteva mii, așa cum vedeți aici. Eforturile noastre se îndreaptă acum și în direcția diseminării de indivizi spre alte universități și de ce nu, spre colecții private”, a declarat dr. Marian Tudor, biolog evoluționist.

Culorile metalice ale masculilor, dar și capacitatea de a se reproduce foarte repede a femelelor sunt câteva dintre caracteristicile care fac această specie de pești specială.

Succesiunea de generații este foarte rapidă. Așa încât, orice caractere care ar putea să apară la un moment dat într-o generație, se pot fixa și se pot transmite generațiile viitoare foarte repede. Practic, putem urmări evoluția acestor schimbări în timp real”, a mai declarat dr. Marian Tudor, biolog evoluționist.

Specialiștii spun că dacă specia este crescută în mai multe locuri, șansa să ajungă la un moment dat în habitatul ei este mai mare. Peștii provin din bălți din nordul Venezuelei, țară care a suferit puternic în ultimii 20 de ani din cauza poluării. În prezent, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din Constanța se fac eforturi pentru prezervarea speciei pure, dar și pentru răspândirea acestei în cât mai multe laboratoare din țară și din Europa.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233