Cherhanaua Pontica valorizează gastronomia peştelui
Pentru cei care locuiesc la mare, dar şi pentru turiştii care apreciază gastronomia peştelui, există un loc unde se găteşte autentic peşte din Marea Neagră: Cherhanaua Pontica. Poziţionată chiar pe malul mării, la intrare în staţiunea Mamaia, cherhanaua are bucătari ce păstrează tradiţia în prepararea peştelui. Meniul conţine o mare varietate de preparate cu peşte din Marea Neagră, dar şi din Dunăre.
„La noi se caută produsele tradiționale pescărești românești, adică borșul tradițional de pește, storceagul, saramura, peștele la plită, icrele, plachia. Lucrăm cu aproape toate firmele care fac livrări la domiciliu, dar vă invităm pe terasă, pentru că vom pregăti pește chiar și la plitele de afară, de pe terasă, midii, pește la plită și alte preparate”, a declarat Sorin Mănăilă, administrator Cherhanaua Pontica.
Trecând pragul bucătăriei, am asistat la prepararea unei reţete unice: saramură din calcan de Marea Neagră, numit şi “regele peştilor”, în zona Dobrogei fiind unul dintre cei mai râvniţi peşti.
Asezonate cu un vin bun, mămăliguţă şi mujdei, preparatele din peşte se pot transforma în adevărate festinuri culinare.
Dacă însă nu puteţi ajunge pe malul mării, aveţi posibilitatea de a comanda acasă sau la birou preparatele preferate din peşte.
Telefon: 0730.381.808 sau cherhanapontica.ro
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

