dobroge.tv

Live

Zeci de biciclete puse de dispoziție de Primăria Constanța au fost furate sau vandalizate

26 mai 2021
Publicitate

Peste 30 de biciclete au fost furate și alte aproape 100 au fost vandalizate. Pe unele dintre ele încă le mai găsim în stațiile destinate acestora. Deși autoritățile locale au cheltuit aproape 500.000 de lei pentru întreținerea sistemului de bike-sharing, o parte dintre biciclete arată jalnic. Cu șaua ruptă, ghidonul ruginit și fără faruri, oamenii cu greu își pot alege una cu care să se plimbe în siguranță. În timp ce Primăria Constanța se luptă cu combaterea actelor de vandalism, oamenii legii îi caută pe cei care le fură.

Soarele, cele peste 20 de grade din termometre și briza caldă de primăvară îi scot pe constănțeni din case și îi aduc pe turiști mai aproape de mare. Momentele de relaxare s-au mutat pe două roți, astfel că bicicletele puse la dispoziție în mod gratuit de administrația locală sunt din nou la modă.

Reporter: V-a luat mult să alegeți o bicicletă?

Constănțeancă: Oarecum, am stat puțin, ne-am uitat printre ele. Să vedem dacă sunt desumflate, dacă au șaua cum trebuie.

Aproape 400 de biciclete sunt plasate în puncte cheie și oferă constănțenilor o arie mare de mișcare. Doar că multe dintre ele nu mai sunt la fel de sigure ca la început.

10 din 12 biciclete care sunt amplasate în stația din parcul Tăbăcărie sunt avariate. Șaua este ruptă, iau unora dintre ele le lipsește farul complet.

În aceste condiții, nu toate bicicletele mai sunt funcționale.

Reporter: Cum se prezintă bicicleta pe care ați ales-o astăzi?

Constănțean: Cred că este ok.

Reporter: Ați întâmpinat vreo problemă?

Constănțean: Da. Șaua nu se poate lăsa din cauza coșului de pe spate. Voi încerca să văd ce pot face.

Ăștia-s oamenii de fapt, nu orașul”, spune o constănțeancă.

O parte dintre ele au fost scoase din circuit și duse la depozit, iar alte 30 au fost furate. Unele au fost recuperate, după ce au fost abandonate în diferite zone ale orașului sau chiar în orașele din apropiere.

A emis peste 14.000 de carduri. Deci iată că avem tot atâția utilizatori de bicicletă. Anul trecut s-au efectuat 69.000 de trasee. Iar un constănțean a reușit să facă 315 trasee, aproape câte unul în fiecare zi. E un proiect care are priză la public, dar în același timp dorim să-i rugăm pe toți să-i folosească cu responsabilitate”, a declarat Alin Vintilă, consilier comunicare Primăria Constanța.

Cea mai frecventă metodă de furt este prin tăierea sistemului de prindere. Pentru fiecare caz, echipele municipalității au depus plângere la IPJ Constanța. O parte dintre infractori au fost deja prinși. Urmează și identificarea celorlalți, pentru că toate stațiile beneficiază de supraveghere video.

Polițiștii din cadrul Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane se deplasau pe strada Soveja din municipiul Constanța, unde dintre acestea pedalând o bicicletă care avea sistemul de andocare tăiat. Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că persoanele în cauză, de 20, respectiv 26 de ani, ar fi sustras bucuri de la un stand de biciclete situat pe bulevardul Ferdinand”, a declarat Cristina Vasile, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat pe numele celor doi bărbați. Menționăm faptul că de la 1 decembrie s-a făcut o revizie generală a stațiilor și a bicicletelor și s-au remediat defecțiunile. Primăria Constanța a plătit peste 500.000 de lei pentru întreținere lor.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233