dobroge.tv

Live

Vremea rea nu i-a oprit pe cei mici să-și sărbătorească ziua: copiii au fost în vizită la Delfinariu și au urmărit spectacole de teatru

01 iunie 2021
Publicitate

Reprezentații cu delfini, spectacole de teatru, expoziție de artă și multă bucurie. Așa au petrecut 1 iunie cei mai mulți dintre copilași. Chiar dacă vremea nu a ținut cu ei și nu au putut să se joace în aer liber, Ziua Copilului nu a fost trecută cu vederea. Cei mici, dar și părinții lor au luat cu asalt activitățile puse la dispoziție în orașul de la malul mării.

Frigul, vântul și ploaia nu i-au oprit pe cei mici să se bucure de ziua lor. Una dintre cele mai iubite activități de 1 iunie a fost vizita la Delfinariu. Constănțenii și turiștii și-au adus copiii să petreacă jumătate de oră în compania celor două mamifere. Au cântat și au dansat cu ei si i-au aplaudat minute-n șir la spectacolul oferit în bazinul acoperit.

Cei mai încântați au fost, desigur, cei mici care au apreciat acrobațiile delfinilor.

Mie mi-a plăcut foarte mult când au sărit și mai tot. A fost super. Vom mai vizita pe aici și ne vom întoarce la Brașov”, spune o fetiță.

La reprezentația de la ora 11 au fost cozi la casele de bilete, deși spectacolul de înainte de prânz nu exista în mod obișnuit, ci a fost introdus suplimentar pentru ziua de 1 iunie. Au fost mai mulți copii ca niciodată, pentru că Delfinariul din Constanța a oferit gratis sute de bilete celor mici.

Le plac foarte mult reprezentațiile delfinilor. Și, de asemenea, avem realizarea unui foto panou, noi l-am numit „Posterul Mării”, pe care elevii sau vizitatorii pot veni să-și lipească o fotografie pe care au făcut-o ei sau au găsit-o ei și le place foarte mult, dar cu marea. Tematica este marea”, a declarat Angelica Culișcă, șef secția Delfinariu din cadrul CMSN Constanța.

Pe placul copiilor a fost și vizita la teatrul de păpuși. Părinții i-au adus pe micuți la punerea în scenă a piesei „Pisica doldora de bani și copiii ei orfani”, un spectacol destinat copiilor de la trei ani. Piesa reprezintă o lecție de viață care și-a propus să-i învețe pe micuți cât de importantă este familia și cât de necesar este să aibă o serie de valori după care să se ghideze.

Este un spectacol, după cum vedeţi, foarte cerut. Deja sala este plină şi probabil că o să mai fie încă un spectacol, nu era trecut în program însă am făcut o listă de aşteptare pentru părinţii şi copiii care vor să vadă spectacolul ca să putem să-i mulțumim și pe ei, astăzi de Ziua Copilului”, a declarat Aurel Palade, manager Teatrul „Căluțul de mare”.

Dintotdeauna veneam aici cu mare bucurie cu copiii şi acum când am auzit că este din nou spectacol și ne-am bucurat să venim în ziua noastră liberă. Urmează să ieșim și la plimbare dacă vremea ține cu noi”, spune o constănțeancă.

Cu ocazia Zilei Copilului, Teatrul Elpis a găzduit marți și o expoziție. Elevii de la Colegiul Național de Artă „Regina Maria” și-au expus lucrările pline de culoare.

Au reușit să surprindă lumea poveștilor, lumea jucăriilor, a viselor, portrete de copil și compoziții cu personaje”, a declarat Roxana Ciucalău, profesor de arte vizuale, Colegiul Național de Artă „Regina Maria” Constanța.

Iar surprizele pentru copii nu s-au oprit aici. De pildă, la restaurantul unui hotel din oraș, cei mici au primit produse din partea casei. Pentru această sărbătoare mai erau programate și alte evenimente în aer liber care, din cauza vremii nefavorabile, au fost amânate. Așadar, crosul organizat pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv Gheorghe Hagi se va desfășura sâmbătă, 5 iunie, de la ora 11.00. Tot de la ora 11.00, vor începe și activitățile din Piațeta Perla din Mamaia, iar la orele 16.00, se va desfășura un concurs de caiac la Baza Nautică din Parcul Tăbăcăriei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233