dobroge.tv

Live

CAMPANIA „OAMENI, SALVATORI DE VIEȚI”

Antrenați pentru lumea subacvatică. Marian Ciulei, șeful Centrului de Antrenament Scafandri: „Cele mai frumoase intervenții sunt atunci când reușim să salvăm pe cineva”

21 iunie 2021
Publicitate

Sunt medici, scafandri, piloți în operațiuni aeromedicale, comandanți de navă și voluntari, aceștia sunt o parte dintre cei care intervin atunci când e vorba de limita dintre viață și moarte. Prin Campania „Oameni, salvatori de vieți”, Dobrogea TV dorește să aducă în fața dumneavoastră specialiști din diferite domenii care ajută persoane aflate în suferință, de multe ori la limita supraviețuirii.

Scafandrii vorbesc rar despre provocările din adâncuri și mai ales despre ei. Îi vedem cum se încumetă în valurile învolburate ale mării pentru a salva vieți. Operațiunile nu sunt niciodată ușoare, din contră, uneori chiar dramatice, iar fiecare secundă contează. Se scufundă sub privirile familiilor care-și pun în ei toate speranțele să readucă în viață, la mal, pe cineva drag lor. Urmăriți un reportaj cu un scafandru salvator, care este conștient de riscurile la care se supune, dar nu este niciodată singur, are în spate o întreagă echipă.

Alina Mitrache, reporter Dobrogea TV: Prima ediție a Campaniei „Oameni, salvatori de vieți” debutează cu un om care este antrenat să intervină la orice oră din zi și din noapte, indiferent de anotimp și de condițiile vremii, și asta pentru a salva persoane aflate în pericol. Este vorba despre locotenent colonelul Marian Ciulei, șeful Centrului de Antrenament Scafandri de Intervenție din Constanța. Care a fost cea mai dramatică intervenție la care ați participat?

Lt. Col. Marian Ciulei, Șef Centru Antrenament Scafandri: Nu cred că ar putea exista doar o singură intervenție dramatică. Toate intervențiile sunt dramatice. Cele mai frumoase intervenții sunt cele atunci când reușim să salvăm pe cineva aflat într-o situație de urgență, într-un pericol. Și satisfacția este pe măsura muncii depuse.

Reporter: Puteți să-mi descrieți un moment emoționant, după o astfel de misiune de salvare?

Lt. Col. Marian Ciulei: Din păcate, cele mai multe momente emoționante momente sunt cele cu rezultat negativ. Din păcate, când facem tot ce este posibil, contra cronometru, să găsim persoana aflată în mediul submersibil, să o scoatem la suprafață, să o aducem la mal pentru a-i acorda primul ajutor și, în condițiile în care reușim să-i aducem măcar un puls, pentru noi este o satisfacție enormă. Dar, în majoritatea cazurilor, timpul petrecut în mediul submersibil de către persoana respectivă este mult prea mare și din păcate, se ajunge la deces.

Reporter: Dumneavoastră, scafandrii, aveți o deviză. „Dacă ar fi ușor, oricine ar putea”. De ce sunt speciali scafandrii?

Lt. Col. Marian Ciulei: În primul și în primul rând, pentru că lucrăm în mediul submersibil. Este un mediu ostil vieții, în principal, pentru majoritatea persoanelor. Trebuie să accepți mediul submersibil, trebuie să accepți apa/ Să-ți placă, să fi pasionat de a face scufundări. Pentru că, prin prisma meseriei, avem și o parte frumoasă. Aceea de a vedea ceea ce puține persoane pot vedea. Iar ca să ajungem să reușim acest lucru, sunt mulți pași pe care trebuie să-i facem pentru a ajunge la această performanță.

Reporter: Când v-a fost teamă pentru viața dumneavoastră?

Lt. Col. Marian Ciulei: Întotdeauna îmi este greu, dar nu neapărat teamă. Pentru că respectând tot ce înseamnă normele privind protecția muncii în activitatea de scufundare, nu avem de ce să ne facem griji. Sunt bine definite toate normele, iar respectându-le, nu ai de ce să-ți faci griji. Pentru că trebuie să fi stăpân pe ceea ce faci. Cum spunem noi, trebuie să ai și puțin sânge rece. Pentru că nu este chiar așa de ușor să ajungi la o persoană aflată în mediul submersibil, să o cauți, să o găsești, să o iei în brațe și să ieși cu ea la suprafață.

Reporter: A fost vreun moment când v-ați gândit că există posibilitatea să nu ajungeți la cei dragi?

Lt. Col. Marian Ciulei: Niciodată. Pentru că făcând tot timpul o pregătire continuă în acest domeniu, cu trecerea timpului dobândești o experiență foarte mare și ești foarte conștient la ce te expui și încerci să faci tot posibilul să-ți ușurezi ție munca atunci când intri în mediul acvatic.

Reporter: Ce le-ați recomanda celor care vă urmăresc, pentru că dumneavoastră sunteți și instructor, și doresc să meargă pe această cale a scafandreriei?

Lt. Col. Marian Ciulei: Cei care doresc, în primul și în primul rând, trebuie să fie pasionați de acest mediu acvatic.

Reporter: Dumneavoastră sunteți tată de două fete. Momentan sunt micuțe. Ce-ați zice dacă, la un moment dat, ar veni acasă cu partenerii lor, și ar fi scafandri?

Lt. Col. Marian Ciulei: Pe de-o parte aș fi mulțumit, pentru că fiind scafandru, asta înseamnă că are o sănătate a corpului foarte bună, o condiție fizică foarte bună. Faptul că el desfășoară activitate de scufundare, m-ar interesa în primul rând, în ce domeniu, ceea ce face și cu siguranță l-aș îndruma să facă lucrurile să devină mult mai ușoare pentru această activitate pe care el o desfășoară.

Reporter: Domnule locotenent colonel, vă mulțumesc și vă doresc mult succes pe viitor.

Lt. Col. Marian Ciulei: Și eu vă mulțumesc și vă mai aștept pe la noi.

Alina Mitrache, reporter Dobrogea TV: Dumneavoastră vă mulțumesc și vă invit să ne urmăriți și mâine seară, la un nou caz, o nouă poveste.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233