dobroge.tv

Live

CONSTANȚA. „Cea mai frumoasă soție”, „Gaițele” și „Desculț în parc”, pe scena Teatrului de Stat, în ultimul weekend din stagiunea 2020-2021

CONSTANȚA. „Cea mai frumoasă soție”, „Gaițele” și „Desculț în parc”, pe scena Teatrului de Stat, în ultimul weekend din stagiunea 2020-2021
30 iunie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Ultimul weekend al stagiunii 2020 – 2021 a Teatrului de Stat Constanța vine cu divertisment de cea mai bună calitate: o comedie franțuzească bulevardieră, una românească, iar ultimul spectacol, după piesa americanului Neil Simon, pentru a marca Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, 4 Iulie.

Vineri, 2 iulie, de la ora 19:00, vă prezentăm, după o lungă perioadă în care nu s-a mai jucat, în principal din cauza pandemiei, „Cea mai frumoasă soție”, de Eugène Labiche, un spectacol realizat, în premieră pe țară la Constanța, în 2016, de Mihai Constantin Ranin. Îi aparțin atât regia, cât și scenografia și ilustrația muzicală.

„Cea mai frumoasă soție” este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei. Eugène Labiche (1815 - 1888) era considerat de admiratorii săi egalul lui Moliere, comediile lui fiind mai complexe și mai puțin grosiere decât multe alte producții de același gen. „Dintre toate personajele care mi-au ieșit în cale și pe care viața mi le-a oferit, am selectat burghezul. Prin excelență mediocru, atât în viciile cât și în virtuțile sale, el se află la jumătatea drumului dintre erou și ticălos, dintre sfânt și desfrânat”, spunea dramaturgul referindu-se la opera sa.

În distribuție: Florina Stănculeţ, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Florin Aioane, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale, Florentin Roman.

Sâmbătă, 3 iulie, de la ora 19:00, „Gaiţele” lui Al. Kiriţescu, în regia lui Lucian Iancu și cu Dana Dumitrescu în rolul principal, un spectacol care anul viitor va împlini 10 ani, dar are același succes la public ca în prima zi.

O familie temperamentală, în care scandalurile sunt un mod foarte firesc şi plăcut de a-şi petrece timpul, ca şi contemplarea cortegiilor funerare care trec pe stradă. Tragediile ce se întâmplă în propria casă sunt privite cu aceeaşi nonşalanţă şi cu aceeaşi superficialitate, ba sunt chiar provocate, cu un fel de voluptate a răului.

Dana Dumitrescu, Maria Lupu şi Cristina Oprean alcătuiesc trio-ul babelor cartofoare, iar Andu Axente, Lana Moscaliuc şi Luiza Martinescu – triunghiul conjugal din care germinează tragedia. Adrian Dumitrescu şi Remus Archip joacă rolurile celor doi fraţi aflaţi în competiţie pentru întâietate, Laura Iordan Adrian, pe al nevestei al cărei vis este să ajungă la Paris, iar Mirela Pană şi Liliana Cazan fac deliciul spectatorilor cu nesfârşitele certuri casnice între „Fraila”(Fraulein) cu accent nemţesc şi Zamfira cu accent oltenesc.

Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar coregrafia, de Raimonda Potlog.

Duminică, 4 iulie, de la ora 19:00, „DESCULȚ ÎN PARC” de Neil Simon, regia Liviu Manolache, scenografia Eugenia Tărășescu Jianu.

„Desculț în parc” aduce pe scenă două povești de dragoste care se potențează reciproc și le amintește tuturor cât de important este să se bucure, fără teamă și fără constrângeri, de orice clipă a vieții. Cât de important este ca, din când în când, să lăsăm la o parte grijile și să ne aventurăm desculți în parc. Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care cuplul tânăr le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.

În distribuție: Florina Stănculeț, Nina Udrescu, Tani Ștefu, Liviu Manolache și Cosmin Mihale.

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța - Bulevardul Ferdinand Nr. 11


Sursă foto: Teatrul de Stat Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233