dobroge.tv

Live

Litoralul românesc vine cu oferte de vacanță pentru familiile cu copii

21 iulie 2021
Publicitate

Alegerea unui hotel unde să petreci un concediu sau doar câteva zile, poate fi o adevărată încercare. De cele mai multe ori, atunci când caută un anumit loc unde să-și petreacă vacanță, oamenii au o mulțime de cerințe, mai ales turiștii care vin cu cei mici la mare. Părinții care vor să vină pe litoral cu copii se uită de fiecare dată după oferte care să includă și activități pentru aceștia. Agenții de turism spun că segmentul family începe să prindă şi la noi contur.

Cazare „child friendly” este sintagma care ne răsună în cap atunci când vrem să plecăm cu cei mici la drum. Hotelurile destinate familiilor cu copii trebuie să aibă obligatoriu loc de joacă: unul în aer liber dar şi unul în interior. Piscinele sunt de departe locurile care îi atrag pe cei mici ca un magnet. Şi dacă mai au şi tobogane, atunci distracția este garantată.

Două ore aseară a fost extraordinar. Au avut cu pirații, activități. Au mers pe plajă cu copiii, după aceea au venit aici. Au avut un concurs, au desenat. Extraordinar a fost”, spune o mămică.

Piscină pentru copii, apă încălzită în piscină. Personal care poate supraveghea copilul dacă e cazul, activități extra pentru copii. Și să fie și mâncarea ok pentru că vii cu copilul și nu-ți permiți o enterocolită”, spune o altă mămică.

Pentru copii un astfel de loc este un adevărat paradis.

Se organizează activități de dimineață până seara, de la cel mai mic, la cel mai mare. Pilates, zumba, clasă de aerobic, ateliere de pictură, meciuri de fotbal, concursuri de șah, table, baschet. Tot felul de activități care să-i țină cu zâmbetul pe buze”, a declarat Silvia Vorniuc, asistent recepție.

O piscină special amenajată pentru copii. Avem un echipament 9D, avem două orașe gonflabile, avem un teren de voley, un teren de fotbal. Evident, un program de entertainment pentru copii”, a declarat Ionuț Tenie, manager hotel.

Atunci când se satură de bălăceala, pot încerca alte activităţi extrem de atractive.

Înot în piscină, înot în mare, merg seara la spectacole, dansez, mă distrez”, spune o fetiță.

Reporter: Ce vrei să faci acum?

Băiețel: Să pictez un pește.

Eu fac o lucrare cu cuie, dedicată câinelui meu. Pe cățelul meu în chemă Toș”, spune o fetiță.

Am făcut un dinozaur albastru”, spune un băiețel.

Asta înseamnă distracţie pentru copii şi timp de relaxare pentru cei mari.

Reporter: E scump un astfel de hotel cu facilități pentru copii, față de unul obișnuit?

Mămică: Da. Din punctul meu de vedere este scump. La genul acesta de hotel, pentru cinci nopți am plătit 7.500 de lei.

Unităţile de cazare cu facilităţi pentru copii sunt din ce în ce mai căutate şi în România, mai ales pe litoral. La malul Mării Negre în România există puţin peste 30 de hoteluri cu regim de cazare all inclusive.

Este nevoie de mai multe resorturi de acest gen pe litoralul românesc. În momentul acesta cererea este mai mare decât oferta”, a declarat Ștefan Necula, agent de turism.

După ce în ultimii ani tot mai mulţi români au ales să îşi petreacă vacanţele pe litoralul bulgăresc, turcesc sau grecesc, datorită facilităţilor pe care le pun la dispoziţia turiştilor, hotelierii din ţara noastră par să fi înţeles şi ei că turismul de familie le-ar putea aduce câştiguri mari şi s-au reorientat.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233