dobroge.tv

Live

Bulevardul Tomis prinde viață și în acest weekend: sport, dans și muzică, în centrul Constanței

Bulevardul Tomis prinde viață și în acest weekend: sport, dans și muzică, în centrul Constanței
29 iulie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Cea de-a patra ediție a proiectului „Constanța Coffee Break” surprinde cu noi evenimente. De sâmbătă, de la ora 08:00 și până duminică la ora 23:00, bulevardul Tomis intră în vacanță. O mică porțiune din bulevard se transformă în zonă de promenadă, arenă de sport sau ring de dans pentru constănțeni și turiști.

Sâmbătă seara, de la ora 19:00, The BOX - Fitness dă startul distracției. Avem ocazia să descoperim combinația perfectă de antrenamente funcționale cu greutăți, exerciții cu greutatea corpului, cardio și exerciții pliometrice. Ne tragem un pic sufletul și, de la ora 20:00, suntem invitați la o demonstrație de street dance în compania coregrafilor de la Joy2Dance, o școală de dans și balet care, din 2011, a fost prezentă an de an la cele mai importante concursuri nationale și internaționale, câștigând nenumărate premii și trofee.

Duminică seara, vom asista la un spectacol al multietnicității. De la ora 20:00, va evolua Ansamblul de dansuri armâneşti "IHOLU" al Comunitatii Armâne din Romania, Filiala Constanța, aflat sub coordonarea coregrafului Mirela Goga. Costumele tradiționale, dansul și cântecul grâmoștenesc și fârșirotesc vor crea o atmosferă unică. Momentele de sărbătoare vor fi întreținute apoi de Ansamblu de dansuri „Elpis” al Comunității Elene Constanța, coordonator Teodora Constantin. Ansamblul a fost înființat în anul 2001, la initiațiva tinerilor eleni cu scopul de duce mai departe prin dans tradițiile și obiceiurile. Ansamblul „Elpis” este membru cu drepturi depline al CID (Consiliul International al Dansului) ce se află sub patrimoniul UNESCO.

Atât sâmbătă, cât și duminică, începând cu ora 18:00, zona pietonală va fi deschisă şi pentru iubitorii de sport. Va fi open court pentru cei care doresc să joace baschet și badminton.

Proiectul „Constanţa Coffee Break” este deschis celor care vor să transforme centrul orașului într-un punct de atracție, iar weekend de weekend Decathlon România a pus umărul la organizarea evenimentelor care au făcut din bulevardul Tomis o zonă de distracție şi relaxare. Cei care doresc să implice în acest proiect pot transmite cereri către Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, la adresa de e-mail: evenimente@primaria-constanta.ro.


Sursă foto: Primăria Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233