dobroge.tv

Live

Au început lucrările la rețeaua de distribuție a gazului în Techirghiol

02 iulie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Orașul Techirghiol urmează să aibă rețea de distribuție a gazului. Lucrările au început deja și ar trebui finalizate în doi ani de zile. Valoarea totală a proiectului este de peste 10 milioane de lei, fără TVA, iar aproximativ jumătate din sumă sunt bani de la bugetul local.

Trei ani au trecut de când a fost demarat proiectul pentru înființarea rețelei de distribuție de gaze naturale. Până în acest moment a fost realizată documentația necesară. De curând au început lucrările de executare a primilor 10 kilometri de rețea.

Întreaga rețea de gaze are o lungime de 41 de kilometri. În prima etapă, adică până la sfârșitul acestui an, trebuie să fie finalizați 10 kilometri. Apoi, în cea de-a doua etapă vor fi realizați ceilalți 31 de kilometri.

Valoarea totală a proiectului este de peste 10 milioane de lei, fără TVA. Din această sumă, 5, 5 milioane de lei vin de la bugetul local, iar restul banilor aparțin constructorului.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233