Live

Sună clopoțelul pe litoral: hotelierii, patronii de terase și operatorii de plajă se pregătesc pentru finalul acestui sezon estival

Publicat pe 09 septembrie 2021

Suntem la final de sezon estival. Ușor, ușor, hotelierii, patronii de terase și operatorii de plajă încep să tragă linie. Pentru unii, anul 2021 a fost unul profitabil spre deosebire de 2020. Vara aceasta a fost una a recordurilor, atunci când vine vorba de numărul turiștilor care au ales să-și petreacă vacanța la mare. Toate stațiunile de la malul mării au fost arhipline. La unitățile de cazare cu greu se mai găsea o cameră, iar pe plajă șezlongurile s-au dat ca pâinea caldă. În doar câteva zile, litoralul românesc își închide porțile până vara viitoare.

Sezonul estival de anul acesta a început cu multe provocări, spun agenții de turism. Lărgirea plajelor și introducerea taxei de parcare sunt doar o parte dintre nemulțumirile hotelierilor, operatorilor de plajă și turiștilor.

Jumătate de vară a fost grea, pentru că am avut p vreme nefavorabilă, așa cum ne amintim, în al doilea rând, sectoarele de plajă nu au fost predate operatorilor economici până la 1 iulie, asta a făcut ca să nu existe pe plajă șezlonguri și umbrele”, a declarat Corina Martin, agent de turism.

Însă de la 1 iulie, litoralul românesc a devenit neîncăpător. Plajele și unitățile de cazare au fost arhipline. Mai ales în vârf de sezon, când de abia mai găseai o cameră liberă sau un șezlong.

A fost un sezon estival foarte bun. Gradul de ocupare a fost undeva la 95%, 100% în weekenduri. A fost un sezon foarte bun”, a declarat Marius Coman, manager hotel.

Am fost foarte mulțumiți. Gradul de ocupare a fost aproape 100% zilnic, chiar și în timpul săptămânii. Ceea ce înseamnă că românii au preferat să rămână în țară să-și petreacă vacanțele, în detrimentul străinătății”, a declarat Elis Aslan, manager vânzări.

A fost un succes. Nu ne așteptam să fie chiar așa de bine. August, 95%”, a declarat Georga Jiru, manager hotel Eforie Nord.

Unii hotelierii dar și operatori de plajă spun că acest sezon a fost unul profitabil și chiar mai bun comparativ cu cel de anul trecut.

Anul trecut am avut un 80% doar pe weekend gradul de ocupare. În timpul săptămânii ne duceam undeva la 70%”, a declarat Marius Coman, manager hotel.

S-a simțit diferența pentru că a fost prezența turiștilor mai mare decât anul trecut”, a declarat Dan Alexandrescu, operator de plajă.

Chiar dacă vara s-a încheiat, o parte dintre unitățile de cazare de pe litoral au rămas deschise, iar patronii au pregătit oferte pentru toate buzunarele.

Din cele 142.000 de locuri de pe litoral, în program au intrat 4.500 de locuri care sunt ocupate în proporție de 85-90% în această săptămână”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte al Federației Patronale din Turismul Românesc.

În luna septembrie am avut un grad de ocupare destul de bun, aproape de 70%. Îi așteptăm cu foarte multe oferte până la sfârșitul lunii. Le oferim gratuit un voucher de masă de 100 de lei cu consumație a la cart din restaurantul hotelului”, a mai declarat Elis Aslan, manager vânzări.

Și restaurantele mai funcționează în această perioadă, însă la capacitate redusă. Din cauza numărului mic de turiști, patronii au decis să mai scoată din mese.

Am închis jumate din terasă pentru că nu mai este lume. Am rămas cu 14 mese”, a declarat Cătălin Vălceascu, manager terasă.

Se simte aerul rece de toamnă. Undeva la jumătate să zic că a scăzut”, a declarat Codruț Stuparu, proprietar restaurant.

Odată cu începerea școlii, pe litoralul românesc va suna clopoțelul, iar turiștii se vor retrag spre orașele lor.

Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233