Weekend plin la malul mării: peste 90.000 de turişti s-au distrat pe litoral
Aproximativ 90.000 de turiștii au venit în acest sfârșit de săptămână la mare. În topul preferințelor au fost hotelurile de 3 și 4 stele, dar nu au fost ocolite nici campingurile. Hotelierii așteaptă acum redeschiderea restaurantelor pentru ca numărul turiștilor să crească.
Pe litoral ne aflăm în plin sezon estival, spun hotelierii și agențiile de turism. Turiștii care au vrut să fugă de căldura din marile orașe au venit să se relaxeze la malul mării.
În topul preferințelor turiștilor au fost hotelurile de 3 și 4 stele.
Hotelierii și nu numai așteaptă acum redeschiderea restaurantelor pentru ca numărul turiștilor care vin pe litoralul românesc să crească
simțitor.
Weekendul care a trecut a fost încărcat și pentru autorități. Echipe mixte au verificat mai multe localuri de pe întreg litoralul. Un cunoscut club de fițe din nordul stațiunii Mamaia a fost închis în urma unor abateri privind nerespectarea regulilor de igienă și de depozitare a produselor alimentare. Până pe 8 iulie este închis clubul, iar conducerea s-a ales cu o amendă în valoare de 20.000 de lei.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

