După aproape doi ani, o navă de croazieră a acostat în Portul Constanța: încă două sunt programate să sosească în luna octombrie
Prima navă de croazieră din ultimii doi ani a ajuns astăzi la Terminalul Pasageri din Portul Constanța. La bordul ei se află 67 de turiști și un echipaj format din 100 de membri. Turiștii americani și cei australieni s-au bucurat de primirea călduroasă a fanfarei, dar și de excursiile pregătite pe teritoriul țării noastre. Prima oprire a fost bineînțeles în centrul istoric al orașului de la malul mării.
Pe ritmurile fanfarei - așa au fost treziți și întâmpinați luni dimineață pasagerii de la bordul navei Sea Dream 2.
La terminalul Pasageri al Portului Constanța, în jurul orei 07.30 a ajuns prima navă de croazieră, iar la ora 09.00 a început debarcarea pasagerilor.
Rând pe rând, cei 67 de turiști americani și australieni au coborât pe țărmul constănțean. Pe lângă locurile vizitate până acum și experiențele trăite, călătorii sunt încântați și de serviciile de lux pe care le oferă vasul de croazieră.
„Am fost în Bulgaria, Grecia, Turcia, acum România, iar după mergem în Ucraina și înapoi la Istanbul”, spune un pasager.
„Nu pot alege, totul este foarte frumos, foarte diferit față de locurile de unde venim. Este foarte frumos, foarte distractiv. Suntem din Colorado, Statele Unite ale Americii”, spune o pasageră. .
„Este un vas extraordinar. Da, este un vas mic, deci este grozav”, spune o pasageră.
De excursiile pe care turiștii le au pregătite în România, s-a ocupat o agenție de turism din București. Vor face un tur de capitală și unul de Constanța.
„În Constanța vor vedea Muzeul de Arheologie, vor ajunge în Piața Ovidiu, desigur cu o oprire la Cazino, la Mitropolia Ortodoxă, la Moschee. În București vor vedea Palatul Parlamentului, Casa lui Ceaușescu, Muzeul Satului”, a declarat Răzvan Marcu, reprezentant agenție de turism.
Ziua se va termina cu o degustare de vinuri la Rasova, iar la orele 22 pasagerii străini se vor îmbarca pentru următoarea aventură la Nessebar, în Bulgaria. Ultima oprire va fi în Istanbul, în portul Galata, unde croaziera de 11 zile va ajunge la final. Aceasta este prima navă de croazieră din 2021 care a ajuns în Portul Constanța. În luna octombrie sunt programate să sosească alte două nave: Astor și Aegean Odyssey.
Eveniment
Externe
Sănătate

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

