dobroge.tv

Live

Părinţii vor putea să declare naşterea copilului şi să ceară alocaţia de stat printr-un singur dosar

Părinţii vor putea să declare naşterea copilului şi să ceară alocaţia de stat printr-un singur dosar
07 octombrie 2021
Redactia DTV

Senatul a adoptat, în unanimitate, iniţiativa legislativă a senatorilor USR PLUS Ştefan Pălărie şi Irineu Darău care prevede ca cererea de obţinere a alocaţiei de stat pentru copii să fie cuprinsă în procedura de declarare, de către părinte, a naşterii copilului, scrie Adevărul.

Prin modificarea Articolul 6 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, documentele pentru declararea naşterii se vor depune concomitent, în acelaşi dosar, cu cele pentru stabilirea dreptului la alocaţia de stat pentru copii.

De asemenea, în cazul în care reprezentantul legal al copilului doreşte să renunţe la alocaţie, acesta adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale unde s-a înregistrat naşterea o cerere scrisă în acest sens.

Senatorul Ştefan Pălărie a declarat că fiecare copil are, prin Constituţie, dreptul la alocaţie, iar acest drept apare la naşterea copilului şi pentru obţinerea lui, părintele trebuie sa meargă cu un dosar cu sina alcătuit punctual pentru obţinerea alocaţiei.

De ce nu am renunţa la acest dosar dacă putem? Propunere noastră este ca părinţii sa depună dosarul de obţinere a alocaţiei odată cu cel de declarare a naşterii copilului, scutind astfel un drum la Agenţia de plăti şi inspectie sociala. Procedura veche va functiona în continuare, în paralel cu propunerea noastră de unificare a celor două dosare”, a precizat el, potrivit unui comunicat al formaţiunii.

Irineu Darău a afirmat, la rândul lui, că „dacă putem să tăiem un drum în plus la ghiseu este bine să o facem”.

Este frustrant pentru părinte ca într-un moment plin de emoţie să trebuiască alerge de la un ghişeu la altul să depună două dosare aproape identice la două instituţii care nu sunt, de cele mai multe ori, in acelaşi loc, dar care ar trebui să comunice între ele. Ambele operaţiuni, înregistrarea naşterii şi începerea plăţii alocaţiei, privesc copilul şi intervin în acelaşi moment. De ce trebuie cineva să depună două dosare separate şi deci să încarce inutil munca funcţionarilor publici?

Iniţiativa legislativă a celor doi senatori USR PLUS se subscrie programului USR PLUS de reducere a birocratiei. Senatul este prima cameră sesizată, iniţiativa legislativă urmând să intre în dezbaterea Camera Deputaţilor, pentru votul final în Parlament.


Sursă foto: copilultoamnei.ro

Mai multe
Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233