Nu mai sunt tichete de masă la centrele de vaccinare din Constanţa. ''Oamenii întreabă de ele în fiecare zi''
Nu mai sunt tichete de masă la centrele de vaccinare din oraș. De câteva zile, constănțenii care se duc după aceste vouchere pleacă dezamăgiți fără ele. Când vor putea fi din nou distribuite? Momentan, nu se știe. Acestea lipsesc de la Direcția de Sănătate Publică.
La centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional din municipiu nu mai există tichete de masă. Oamenii au fost dezamăgiți și spun că acestea reprezentau un ajutor mai ales acum de sărbători.
„De două zile nu mai avem absolut deloc tichete de masă pentru cei care s-au vaccinat. Bineînțeles că vine lumea în continuare să întrebe de ele. Dar nu le tipărim noi. Chiar nu putem să facem și acest lucru”, a declarat dr. Ortanza Dancă, coordonatorul centrului de vaccinare Pavilionul Expozițional Constanța.
Situația este similară și la centrul de vaccinare de la Spitalul Militar. Aici distribuirea voucherele a început pe 15 noiembrie, iar în câteva zile acestea s-au epuizat.
„Tichetele de masă s-au epuizat în jurul săptămânii trecute. Am primit în jur de 1.200 de tichete de masă. Au fost estimarea persoanelor care s-au vaccinat în centrul nostru de când s-a publicat legea în Monitorul Oficial până pe data de 14 octombrie. Oamenii întreabă de ele în fiecare zi. Întreabă de ele dinaintea publicării legii în Monitorul Oficial”, a declarat maior dr. Cristina Mitu, coordonatorul centrului de vaccinare Spitalul Militar
Până în acest moment, Direcția de Sănătate Publică Constanța a distribuit centrelor din județ 86.000 de vouchere, urmând ca atunci când primesc o nouă tranșă, să le împartă după solicitări. Chiar dacă momentan nu mai există tichete, vaccinarea trebuie să continue, spun medicii. Pentru acest lucru se va desfășura un nou maraton de imunizare.
„Pe data de 1 decembrie vom sărbători cu un maraton de vaccinare care va începe la 8 dimineața și se va termina pe 2 decembrie la ora 16. Adică practic lumea se poate prezenta la vaccinare oricând în acest interval, chiar și noaptea”, a precizat maior dr. Cristina Mitu, coordonatorul centrului de vaccinare Spitalul Militar.
Și centrul de la Pavilionul Expozițional va fi deschis în această minivacanță, iar programul de funcționare va fi același: de la 8.00 la 20.00.
Eveniment
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

