ATENŢIE, CONSTĂNŢENI! Reintră în vigoare taxa de parcare - ce amenzi riscă şoferii
Cine nu plătește parcarea, ia amendă. De marți, 11 august, intră în vigoare amenzile pentru neplata taxei de parcare prin SMS, precum și ocuparea ilegală a unui loc care este deja închiriat de la Primărie. Șoferii care nu vor achita locul unde își parchează mașina vor scoate din buzunar între 200 și 600 de lei. Reamintim că, regulamentul parcărilor din Constanța fusese anulat în instanță.
Atenție șoferi! De marți, conducătorii auto care nu vor achita taxa de parcare vor fi sancționați. Hotărârea votată și publicată la sfârșitul lunii iulie privind reintroducerea amenzilor pentru neplata taxei prin SMS va intra în vigoare începând cu 11 august.
Tariful este reglementat din anul 2017 și variază în funcție de zonă și de numărul de ore pentru care se plătește.
Taxa poate fi achitată fie prin SMS, fie cu cardul, prin aplicație ori online. Cei care nu achită taxa riscă amenzi de la 200 până la 600 de lei. Aceeași sancțiune va fi aplicată și conducătorilor auto care blochează locul de parcare închiriat.
Potrivit unei statistici efectuate de Primăria Constanța, la nivelul municipiului există aproximativ 95 de mii de autoturisme, dintre care 20 de mii aparțin firmelor. Din acest total, doar 15 mii de șoferi plătesc taxa de rezervare, de 200 de lei pe an. Ceea ce înseamnă că restul de 80 de mii ocupă un loc abuziv.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

