Un bărbat care a rămas fără permis din cauza băuturii, a venit la examen tot băut: „Beat l-am pierdut, beat vreau să îl iau înapoi” VIDEO
Întâmplare incredibilă astăzi, la Târgovişte. Un bărbat care a rămas fără permis de conducere pentru că a condus băut, a vrut să ia din nou permisul, în aceeaşi stare în care l-a pierdut: „beat l-am pierdut, beat vreau să îl iau înapoi”.
Potrivit adevarul.ro, şeful Serviciului de examinare spune că a anunţat Serviciul Rutier şi că bărbatul avea 1,01 alcoolemie.
„Astăzi, 12 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi prin numărul pentru apeluri de urgenţă 112, de un bărbat, examinator în cadrul SRPCIV Dâmboviţa, cu privire la faptul că are suspiciuni ca un bărbat, aflat în procesul de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a imbibaţiei alcoolice. De asemenea, în cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi vor efectua cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art 336 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

