Cu trecerile de pietoni la câţiva metri, unii constănțeni traversează zi de zi prin locuri nepermise. Poliţiştii anunţă amenzi de până la 435 de lei
Chiar dacă de multe ori ajung să plătească o amendă cât un sfert din salariul minim pe economie, mulți constănțeni își riscă viața și trec strada neregulamentar. Dacă nu îi văd polițiștii sunt șanse să îi lovească o mașină și astfel să ajungă în spital sau, mai rău, la cimitir. Statisticile sunt sumbre și arată că, în Constanța, numărul accidentelor care au implicat pietoni a crescut semnificativ.
Fie pentru că se grăbesc, fie pentru că nu vor să ocolească prea mult, constănțenii traversează zi de zi prin locuri nepermise. Spun că se asigură foarte bine înainte și trec strada doar atunci când este liber. Chiar dacă sunt conștienți ca pot fi amendați, continuă să încalce legea.
“Merg foarte greu și prefer să trec pe acolo pe unde am loc sau curaj. Nu e departe trecerea, dar stația e aici de exemplu, trebuia făcuta trecerea lângă stație”, a spus o constănţeancă.
“Drumul e mai scurt dacă nu trec pe la trecere, mai sunt și în vârstă. Sunt atentă când traversez”, a spus o altă constănţeancă.
Sunt totuşi și constănțeni care respectă legea și sunt prudenți. Traversează doar pe trecerea de pietoni chiar dacă, de multe ori sunt nevoiți să meargă mai mult pe jos.
Anul trecut, în județul Constanța au fost peste 1.000 de accidente rutiere, din care 141 au fost raportate ca fiind foarte grave.
“Traversarea neregulamentară a pietonilor reprezintă din nefericire principal cauza a accidentelor rutiere din județul Constanța. Pietonii trebuie să știe faptul că traversarea neregulamentară constituie contravenție și se pedepsește cu o amendă între 290 și 435 de lei”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Din totalitatea accidentelor rutiere, la nivelul județului Constanța au murit 36 de persoane anul trecut și 23 în anul 2020. Pentru ca astfel de situații să fie evitate, oamenii legii încurajează pietonii să traverseze doar în locurile permise. În orașul nostru există în momentul de față 496 treceri de pietoni.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

