CONSTANȚA. Distracție pentru cei mici la „Festivalul Zmeielor și al Copiilor”: pictură pe apă, spectacole de magie, înălțat de zmeie și bătaie cu prafuri colorate

Cu ocazia Zilei Copilului Institutul Yunus Emre din Constanța a organizat „Festivalul Zmeielor și al Copiilor”.
Cei mici au petrecut momente distractive în cadrul evenimentului ce s-a desfășurat ca un festival colorat destinat copiilor.
Aceștia au petrecut o zi grozavă în cadrul evenimentului care s-a desfășurat atât în cadrul institutului cât și pe malul mării. Cei mici ce au petrecut un timp plăcut și educativ alături de familiile lor, s-au jucat diverse jocuri ale copilăriei. Toți copii participanți au fost familiarizați cu arta picturii pe apă prin intermediul instructorilor institutului. Fericirea copiilor care au cunoscut arta picturii pe apă pentru prima dată în viața lor nu a trecut neobservată.
După demonstrația de pictură pe apă, porumbeii scoși din pălărie, iepurele şi veverița apărute dintr-o dată în mâna magicianului i-au surprins atât pe cei mici cât și pe părinții lor.
Evenimentul a continuat cu ridicarea zmeielor și bătaia cu prafuri colorate. Cu această ocazie au fost dăruite zmeie tuturor indiferent de vârstă. Cu ajutorul părinților copii au asamblat zmeiele ce ulterior au fost ridicate în văzduhul Constanței.
Aceștia s-au distrat și cu ocazia bătăii cu prafuri colorate organizată ulterior în cadrul festivalului.
Cei mici ce s-au distrat împreună cu părinții, petrecând o zi de neuitat.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

