Hotelierii din stațiunea Mamaia se întrec în promoţii pentru a atrage cât mai mulţi turişti. ''Avem oferte de tip plăteşti patru nopţi şi stai cinci''
Vacanța pe litoral poate fi și ieftină. Turiștii trebuie însă doar să aibă răbdare și să caute. Și asta pentru că unii hotelieri din stațiunea Mamaia au oferte pentru toate buzunarele. De pildă, sunt unități de cazare unde oamenii pot plăti pentru patru nopți și mai primesc una gratis. Mai mult, sunt și patroni de hoteluri sau proprietari de beach-barurile care acum, pe ultima sută de metri, au pregătit pentru cei care vin la mare anumite promoții. De exemplu, şezlongurile se vând la pachet cu o bere rece.
Pe plajele din staţiuni se aud doar râsete şi ţipete de copii, fluierele salvamarilor sau muzica dată tare. Mii de oameni stau zilnic la soare iar întinderea de nisip pare ne-ncăpătoare. Toţi au un singur scop: să uite de griji și să se bucure de vremea călduroasă.
Pe litoral sunt turiști, însă mulți dintre cei care au ales să-și petreacă vacanța la mare s-au îndreptat spre clădirile cu apartamente. Sunt mari, ceva mai ieftine decât hotelurile şi au bucătărie proprie.
Și pentru că din acest sezon estival nu mai este foarte mult, unii hotelierii încearcă acum să-i atragă pe turiști tot felul de oferte.
„Avem oferte speciale în staţiunea Mamaia unde avem oferte de tip plăteşti 4 nopţi şi stai 5, practic reducere de 20%. Preţurile pleacă undeva de la 230-250 de lei pe cameră pentru două persoane”, a spus Ionuţ NEDEA, agent de turism.
La hotelurile de trei şi patru stele preţurile sunt ceva mai ridicate. Însă, există și oferte cu reduceri.
„Avem camere
între 300 şi 450 de lei şi există săptămâna asta încă, acea ofertă cu plăteşti cinci şi stai șapte”, a spus Dumitru IVĂNESCU, hotelier.
Administratorii de plaje au venit și ei cu oferte. De pildă, dacă închiriezi pe această plajă un șezlong primești și o bere, iar din buzunar turistul va scoate doar 25 de lei.
„În momentul de față vedem o repliere a antreprenorilor din turism. Vedem că au reacționat, au ieșit cu oferte speciale, iar Mamaia în momentul de față este undeva la 90% grad de ocupare”, a spus Ionuţ NEDEA, agent de turism.
Unii agenți de turism susțin că și în stațiunea Mamaia există unități de cazare care au prețurile mai mici decât în sudul litoralului.
„În timp ce în staţiunea Eforie Nord preturile sunt uşor mai ridicate. Ele pleacă de la 250 de lei, 300 de lei pe cameră pentru acelaşi tip de sejur”, a spus Ionuţ NEDEA, agent de turism.
După debutul de sezon destul de slab din cauza tarifului la parcare și-a plajelor prea lungi, afaceriştii de pe litoral speră ca măcar acum să reușească să mai recupereze din pierderile avute în această vară.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

