Festivalul Național de Poezie, în acest weekend, la Biblioteca Județeană din Constanța
Festivalul Național de Poezie are loc la Constanța în acest weekend la Biblioteca Județeană din Constanța. La eveniment și-au anunțat participarea poeți din întreaga țară care vor recita poezii în cadrul a două întâlniri cu publicul constănțean. Festivalul este susținut de Consiliul Județean Constanta, Primăria Municipiului Constanta, Universitatea Ovidius Constanța, Uniunea Scriitorilor din România și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
„Veți avea ocazia să ascutați poeți veniți din toată țara și deopotrivă poeți constănțeni și dobrogeni ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor. Această inițiativă pornește de la această lipsă și dorește cumva să devină o emblemă a orașului nostru și să atragă cât mai mulți tineri, pentru că poezia este un mod de a celebra bucuria vieții, de a sărbători fiecare clipă care trece pe lângă noi și de a ne opri puțin în loc.
Și nu trebuie să uităm că poezia nu este numai acel text pe care îl regăsim în manualele școlare și pe care, de multe ori, suntem siliți să-l învățăm pentru serbări. Poezia este un mod de a trăi, un mod de a comunica și un mod de a celebra bucuria vieții”, a declarat dr. prof. univ. habil. Angelor Mitchievici, director al Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

