Live

Lucrările la Cazinoul din Constanța avansează

La exterior se lucrează la acoperiș și la fața de unde se înlocuiesc ornamentele degradate și se refac cele vechi care nu au probleme majore. La interior, echipele de specialiști înlocuiesc grinzile metalice de rezistenta vechi, si reparara uriasele ferestre-scoica, cele care sunt principalele ornamente ale Cazinoului.

publicat pe 17 septembrie 2020
Denisa Apostol

Când au scos planșeul din beton din sala principală a Cazinoului, inginerii au descoperit grinzile de oţel corodate de vreme şi-au luat decizia ca să le înlocuiască. Cele noi sunt identice ca dimensiuni dar mult mai performante. Vor fi vopsite în 3 straturi iar apoi planşeul va fi armat cu un beton special.

Deasupra la etaj, lucrarea cea mai importantă este la cele două fereastre-scoică. Fereastra dinspre mare a fost zidită de comunişti aşa că n-a fost erodată de timp şi umezeală. Cealaltă, dinspre clădirea Acvariului, e încercată de timp.

Luând drept model fereastra care s-a păstrat perfect, restauratorii fac analize de similitudini şi o vor reface şi pe cea uzată. A fost curățată, sablată și vopsită pentru a fi recondiționată după modelul celei în oglindă. Simultan, echipe de constructori se ocupă de fundaţia dinspre mare.

Toate aceste lucrări fac parte din prima etapă de execuție ceea ce înseamnă expertizarea și înlăturarea tuturor elementelor care nu mai corespund normelor actuale.

Fii primul care scrie un comentariu!
NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Nu sunt admise atacurile la persoană, discriminarea de orice tip, limbajul vulgar, postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme este sancționată cu ştergerea imediată a comentariului!

Mai multe

Se răceşte vremea pe litoral: meteorologii anunţă weekend cu temperaturi ce nu vor depăşi 20 de grade

Turiștii se despart cu greu de mare. Pentru aceștia, probabil sunt ultimele zile de distracție pe litoral. Începând cu acest weekend, vremea se strică.

Unii turiști, însă, nu se dau plecați....

Vreme perfectă pe litoral pentru pasionaţii de kitesurfing

Kitesurfing-ul este unul dintre sporturile nautice cu un ritm de dezvoltare foarte rapid şi cu o popularitate din ce în ce mai mare în România. Din multe puncte de vedere seamănă cu schiul nautic, doar că în...

Unii în bănci, alții pe plajă

Mai mulți copii se jucau miercuri pe plajă, deși ar fi trebuit să fie la ore. Părinții spun că au ales această perioadă pentru concediu ca să evite aglomerația de pe litoral. Pentru aceștia, vacanţa...

Premieră românească în industria de petrol și gaze

Lucrările la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia MGD au început în comuna Corbu. Vorbim despre primul proiect de exploatare de valorificare a resurselor de care dispune...

Ultimele zile de plajă, pe litoral

În cea mai aglomerată stațiune de pe litoral, plaja s-a golit. Unde până acum câteva zile erau șezlonguri, umbreluțe și baruri, acum a rămas doar nisipul. Din cauza profitului mic înregistrat în această...

Spectacol de teatru pentru tineret: patru elevi constănţeni, vizită la N.A.S.A. cu final surprinzător

Aventură, suspans, conflict, umor, dar și un final surprinzător. Asta își propune să aducă publicului proiectul Zero Gravity Dimension. Povestea îi are în prim-plan pe patru elevi constănțeni, care au...

Un oraș întreg rămâne mâine fără apă. RAJA intervine la Murfatltar


Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane, cu diametrul de 400 mm, la nivelul conductei de alimentare cu apă, de pe strada General Vasile Milea din orașul Murfatlar, RAJA S.A. este nevoită...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233