Constănțenii care nu au ajuns la Mănăstirea Sfântul Andrei au participat la slujba ținută în lăcașurile de cult din oraș
Sute de credincioși au sărbătorit astăzi ziua Sf. Apostol Andrei. Constănțenii care nu au avut cum să ajungă la mănăstirea care-i poartă numele au mers la slujba ținută în lăcașurile de cult din municipiu. S-au rugat și au aprins o lumânare pentru cei care își sărbătoresc astăzi onomastica, dar și pentru cei care au trecut în neființă. Peste 940.000 de români își serbează astăzi ziua de nume.
Sfântul Andrei, apostolul ocrotitor al românilor, este celebrat în fiecare an pe 30 noiembrie de către toți creștinii ortodocși. Acesta este cel care pentru prima dată l-a făcut cunoscut pe Hristos și și-a sacrificat viața, propovăduind evanghelia lui Iisus. Însă, pentru că nu a vrut să se supună împăraților acelor vremuri, a sfârșit răstignit pe o cruce în forma de x.
„Andrei este Apostolul românilor, cel întâi chemat care a săvârșit prima Sfântă Evanghelie pe teritoriul nostru, la peștera Sf. Apostol Andrei în Dobrogea și la gurile Dunării. Este fratele Sfântului Apostol Petru, el a fost cel întâi chemat la apostolat pentru a-l mărturisi pe Hristos, pentru mântuirea noastră, a tuturor”, a declarat Gheorghe Popescu, preot Biserica Sf. Dimitrie Constanța.
Sfântul Apostol Andrei a continuat să împărtășească din învățăturile creștine în special în zona Dobrogei. În anul 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României, iar ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească naţională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din anul 2001.
Sute de credincioși au venit astăzi la biserică pentru a aprinde o lumânare în cinstea celor care poartă numele Sfântului Andrei, dar și pentru cei care au trecut în neființă, transmite Elenis Halep, reporter Dobrogea TV.
Evanghelia spune că Sfântul Apostol Andrei a fost întâiul ucenic a lui Ioan Botezătorul, care i-a și sugerat să-l urmeze pe Iisus în Nazaret. În județul Constanța, la Peștera Sfântului Andrei s-a ridicat o biserică în 1944 însă a fost distrusă de ruși și refăcută în 1990. Cei care nu au reușit să meargă la mănăstirea din localitatea constănțeană Ion Corvin, au fost și au asista la slujba care a avut loc miercuri în toate lăcașurile de cult din municipiu.
„Fata mea Andreea, mai devreme i-am urat ‹‹La mulți ani›› și am zis ‹‹Nu faci cinste astăzi? ›› și a zis ‹‹Hai că mergem la o cafea››”, spune o constănțeancă.
„Da, am și nepot și finuți, e un nume sfânt. Și pentru vii și pentru morți am aprins”, spune o altă constănțeancă.
Constănțeancă: Am o nepoțică Andreea.
Reporter: Cum sărbătoriți azi?
Constănțeancă: Cu post.
Alții au venit să se roage pentru sănătatea lor și a celor apropiați.
„Avem prieteni apropiați, le transmitem mesaje, îi sunăm. Este foarte important. Sf. Andrei este un sfânt important pentru țara noastră. Andrei, Andreea avem toți în familie, dacă nu în familie, prieteni apropiați și trebuie sărbătoriți”, spune o constănțeancă.
„Sărbătorim pe Sf. Andrei și dacă tot avem zi liberă, trebuie să ne bucurăm de ea”, spune o altă constănțeancă.
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor în România peste 940.000 de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica. Cele mai cunoscute nume sunt: Andrei și Andreea.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Administrația locală din Lipnița a obținut finanțare prin PNRR

MANGALIA. Incendiu în urma lucrărilor de înlocuire a conductelor: focul a pornit de la un scurtcircuit

NAȚIONAL. O șoferiță de 19 ani se zbate între viață și moarte după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate. GALERIE FOTO/VIDEO
CONSTANȚA. Femeie de 36 de ani, scoasă din mare de polițiști și transportată la spital
Mai multe județe din țară, sub cod galben de viscol: rafalele vor ajunge până la 80 km/h. HARTĂ
Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, a fost reținut de DNA
NAȚIONAL. Polițist aflat în timpul liber bătut chiar în fața băiețelului său, după ce a încercat să salveze o femeie
Mai multe


Dependența de substanțe interzise


Retrospectivă


Sarcina cu risc


Boala paradontală


Cu Bogdan Papacostea


Discutăm titlurile zilei


Cu Bogdan Papacostea
