CONSTANȚA. Mii de copilași prezenți la evenimentul „În curând, din nou Acasă”: activități sportive, premii, concerte și multe alte surprize, pe Stadionul „Farul”. GALERIE FOTO/VIDEO

De Ziua Copilului, micii constănțeni alături de părinți și bunici și-au dat întâlnire pe stadionul pe stadionul Farul din Constanța la evenimentul „În curând, din nou Acasă”. Potrivit municipalității, micuții au parte de activități sportive, premii instant și alte surprize. Muzica va fi asigurată de Discoteka, Guess Who și 3 Sud Est. Evenimentul a început la ora 13.00 și va ține până la ora 22.00.
Pe scenă au urcat și trei jucători de la Farul Constanța, căpitanul Ionuț Larie, Alexandru Buzbuchi și Daniel Bîrzu, care le-au transmis copiilor mesaje de ziua lor. Ulterior, a avut loc o sesiune de autografe.
După această manifestare, vor începe lucrările de demolare ale stadionului, urmând ca pe locul lui să se construiască o arenă nouă, modernă.
Ideea acestui eveniment prin care suporterii vor pleca cu amintiri de pe vechea arenă i-a aparținut consilierului local constănțean Ateș Casimceali.
„Prima vizită la stadion e poate una dintre cele mai frumoase amintiri din viața unui copil.
Conexiunea cu echipa fanion se axează în principal pe relația tată - fiu și îmi amintesc cu plăcere cum, coboram pe str. Primăverii la meciuri cu tatăl meu, vecinii și părinții lor, iar la ora respectivă pe toți ne unea un singur scop, victoria echipei Farul Constanța.
Am urmărit constant subiectul construirii unui nou stadion în Constanța motiv pentru care am propus organizarea unui eveniment prin care să marcăm acest moment deosebit pentru sportul rege.
Ideea mea a fost acceptată de Primarul Vergil Chițac și îmbrățișată de viceprimarul Ionuț Rusu, așadar în maxim o lună vom avea parte de un spectacol amplu înainte de demolarea stadionului.
Precum și la alte echipe unde a avut loc acest proces, suporterii vor putea pleca acasă cu scaune de pe stadion, bucăți de gazon, poze cu foști sau actuali jucători.
Poate pot părea subiectiv, dar am curajul să spun că Dobrogea a dat cele mai mari nume în sportul românesc motiv pentru care suporterii trebuie să susțină în număr cât mai mare echipa FC Farul Constanța, care va fi prezentă la eveniment atât cu legendele clubului, dar și cu tânăra, performanta și ambițioasa echipă din acest sezon.
Am schițat cu viceprimarul Ionuț Rusu un număr considerabil de surprize, care vor transforma spectacolul într-o zi memorabilă pentru toți iubitorii sportului”, este mesajul de pe Facebook al lui Ateș Casimceali.
Sursă foto/video: Dobrogea TV
Galerie Foto
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Controale ale poliţiştilor rutieri pe drumurile din judeţul Constanţa. 18 şoferi au rămas fără permisul de conducere, amenzi de 74.000 de lei

JUDEŢUL CONSTANŢA. Doi sirieni au încercat să treacă frontiera ascunşi în remorca unui autocamion

CONSTANŢA. Amenzi pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu
Restricții de trafic în stațiunea Mamaia impuse cu ocazia H3RO Mamaia, cea mai mare competiție de triatlon din estul Europei
Mai multe clădiri din Mamaia Nord ar putea fi dărâmate: 270 de autorizații de construcție vor fi anulate în Instanță
Dinamo-Farul se joacă pe „Arcul de triumf”
JURNAL PORTUAR, 20 septembrie. 68 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
Mai multe


PĂCATUL NEOMENIEI


CRED DOAMNE, AJUTĂ NECREDINȚEI MELE


DAȚI-LE VOI SĂ MĂNÂNCE!


NEGAREA EVIDENȚEI


SENSUL SUFERINȚEI


NICI ÎN ISRAEL NU AM GĂSIT ASEMENEA CREDINȚĂ

