Fregata ''Regele Ferdinand'' revine acasă. După șase săptămâni de misiune în Marea Mediterană, militarii români vor ajunge în Portul Militar vineri
Fregata „Regele Ferdinand” revine acasă. După șase săpătmâni de misiune în Marea Mediterană, militarii români vor ajunge în Portul Militar vineri. Exercițiile au avut drept scop îmbunătățirea sistemului de securitate din bazinul mediteranean. Nava a avut ca misiune principală impunerea embargoului împotriva armelor pentru Libia.
Misiunea marinarilor militari români de pe Fregata „Regele Ferdinand a constat în asigurarea respectării embargoului ONU asupra armelor impus Libiei și în combaterea traficului ilicit de produse petroliere, droguri și persoane, prin monitorizarea traficului maritim. De asemenea, aceștia au executat interogări la peste 160 de nave comerciale și au desfășurat vizite de prezentare a operației la nouă dintre acestea.
Pe durata celor peste 40 de zile de dislocare în Marea Neagră și Marea Mediterană, fregata „Regele Ferdinand” a parcurs aproximativ 6.000 de mile marine.
Activitățile de reaprovizionare cu combustibil pe mare și exercițiile specifice au contribuit la dezvoltarea nivelului de interoperabilitate dintre cele patru nave militare partenere și au reprezentat un prilej bun de confirmare a profesionalismului marinarilor militari români.
Fregata „Regele Ferdinand” a desfășurat și activități în comun cu navele partenere din gruparea navală a Operației IRINI, din Italia, Germania și Grecia.
Nava a făcut și mai multe escale de pregătire a echipajului și de refacere a capacității de luptă a navei militare în porturile Souda din Grecia și Catania din Italia. Fregata „Regele Ferdinand” se va întoarce acasă vineri.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

