Primul festival de fotografie din Constanța, la Muzeul Național de Istorie
Vernisaj de fotografie la Constanța. Zeci de imagini inedite vor putea fi admirate timp de patru zile la malul Mării Negre. Cei care vor trece pragul galeriilor vor porni într-o călătorie prin lumea urbană sau rurală a Dobrogei. Nici poluare nu a fost uitată. Una dintre expoziții prezintă rolul și impactul plasticului în memoria afectivă și în spațiul social.
Primul festival fotografic a ajuns la Constanța. FOTOfest2020 își propune să redefinească spiritul artistic al orașului nostru, precum și al Dobrogei. În cadrul vernisajelor sunt expuse mai mult teme fotografice variate, reunite sub conceptul „UMANITATE”.
„Un festival care dorește să introducă în circuitul cultural fotografia în orașul Constanța”, declară Iulia Pană, organizator FOTOFest 2020
Nouă artiști din Constanța și din țară și-au expus fotografiile în cinci zone cheie ale orașului. Unul dintre aceștia a prezentat în cadrul vernisajului o serie de imagini din zona Dobrogei făcute în perioada 2014-2019. Mai exact, este vorba de viața a două comunități de etnie turcă.
„Fiecare fotografie are o identitate proprie poate fi privită fără să fie relaționată cu celelalte. Singurul criteriu care le leagă este tocmai problema timpului, temporalitatea pe care o resimțim fiecare subiectiv când privim aceste imagini”, menționează Corneliu Sarion, expozant „Childhood lights”.
Arta urbană poate fi și ea admirată în fotografiile unui artist la început de drum.
„Fotografia pe care o fac eu este o fotografie de stradă, minimalistă de cele mai multe ori alb negru. Henri Cartier-Bresson spunea că fotografia nu este făcută cu aparatul ci cu ochiul, inima și cu mintea”, declară Magda Fuler, expozant „Urban Geometry” .
O altă expoziție, poate chiar și cea mai interesantă este prezentă la „Galeriile de Artă”. Numită „Plastic. Intim. Colectiv”, aceasta reprezintă un experiment fotografic care propune explorarea lumii interioare a plasticului și a locului pe care acesta îl ocupă între Om și Natură.
„Astăzi se vorbește despre cât de rău face plasticul, despre cât de mult poluează acesta. Toată lumea vorbește despre cât de mult plastic este în mediu, mai puțin de cât plastic este în propria noastră memorie”, declară Georgiana Vlahbei, expozant „Plastic. Intim. Colectiv”.
Expoziția de fotografie a fost marcată de un moment de live performing numit „‘94 – future: life in Plastic” și realizat de către performerul, Alina Tofan.
Vernisajele vor avea loc la Galeriile de Artă, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, Teatrul de Stat Constanța și Galeria Epicentru. Acestea vor fi deschise publicului de la Constanța până pe 25 octombrie.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

