Atmosferă de poveste în curtea unei grădinițe din Constanța: micuții au sărbătorit Festivalul „Căsuța de turtă dulce”
Copii, părinți și cadre didactice s-au bucurat timp de două zile de o atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă, în Constanța. Chiar dacă nu este zăpadă, la Festivalul „Căsuța de turtă dulce”, organizat de unitatea de învățământ cu același nume, cei prezenți au avut parte de multe surprize. Decorațiunile, cadourile, dar în special multe dulciuri de sezon au făcut deliciul celor mici și celor mari.
Cu năsucurile roșii de frig și mănuși în mâini, prichindeii s-au distrat luni seara, în curtea creșei numărul 5 din Constanța. Luminițe frumos colorate, cadouri împachetate atent, decorațiuni dintr-o lume de poveste, dar și multe dulciuri de sezon – toate au fost motiv de bucurie pentru cei prezenți.
Reporter: Ai cumpărat ceva de la târg?
Băiețel: Da!
„Am cumpărat o gogoașă mare cu zahăr mult”, spune un alt băiețel.
La organizarea evenimentului au luat parte atât cadre didactice, coordonate de conducerea unității, cât și părinți. Fondurile strânse din vânzarea produselor de la târg vor fi redirecționate către un proiect național: grădina de relaxare, liniștire și învățare. De amenajarea acestui spațiu se vor bucura toți copilașii, ieșirile în curtea grădiniței urmând să fie mai distractive. Festivalul „Căsuța de turtă dulce” va deveni o tradiție, dau asigurări reprezentanții instituției de învățământ.
„Este prima ediție a acestui festival și dorim să o menținem cât se poate de mult”, a declarat prof. Irina Gorpin, director GPP „Căsuța de turtă dulce” Constanța.
Festivalul s-a desfășurat pe parcursul a două zile: luni, la creșa nr. 5, iar marți, în curtea Grădiniței cu Program Prelungit „Căsuța de turtă dulce”.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

