Hagi infirmă negocierile cu Celtic
Retras din antrenorat de aproape o jumătate de an, Gheorghe Hagi este aproape de o revenire. Cel puțin așa anunță bursa zvonurilor, care a anunță că „Regele“ este în tratative cu o echipă de top a Europei. Reacția lui Hagi a venit prompt.
Vizita lui Gheorghe Hagi în Scoția, la Glasgow, de la începutul acestui an, a fost interpretată de o parte a presei din România drept o rundă de negocieri pe care „Regele“ le-ar purta cu campioana Celtic.
Retras din antrenorat de aproape jumătate de an, după ce a renunțat la funcția de manager tehnic al lui FC Viitorul, Hagi a dezmințit categoric zvonurile. Prin intermediul unui comunicat de presă postat pe pagina oficială a formației constănțene, el a declarat că: „În urma articolelor apărute în toată presa sportivă din România, referitoare la presupuse discuții cu formația Celtic Glasgow, precizez că acestea nu există, sunt speculații complet false, fără a avea o bază reală."
Gheorghe Hagi a antrenat la Viitorul, club pe care l-a și înființat în urmă cu 11 ani, între septembrie 2014 și august 2020, interval de timp în care echipa a cucerit campionatul, Cupa și Supercupa României. De la plecarea „Regelui“ de pe banca tehnică, Viitorul nu a mai obținut rezultatele din ultimele sezoane.
Echipa a început stagiunea cu Ruben de la Barrera în postura de manager tehnic, spaniolul fiind înlocuit cu Mircea Rednic în decembrie, din cauza rezultatelor și a prestațiilor echipei. Înaintea reluării meciurilor din campionat, Viitorul este pe locul opt în Liga 1, cu 17 puncte, trei în spatele ultimei poziții de play-off, pe care se află Chindia, dar și un meci mai puțin disputat.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

