Dosar penal pentru Florinel Coman
Problemele se țin lanț de fostul jucător al Viitorului, Florinel Coman. Aflat într-o evidentă criză de formă, actualul atacant al FCSB-ului se va alege acum și cu dosar penal. El a fost oprit aseară de polițiști pe autostrada București-Constanța circulând cu viteză excesivă, iar în urma controlului s-a descoperit că nici nu avea permis de conducere înregistrat de autoritățile din România.
Florin Coman, fosta perlă a „regelui” Hagi și ajuns acum atacantul celor de la FCSB, are probleme pe toate planurile. Cu un singur gol în actualul sezon al Ligii 1, el s-a ales acum și cu dosar penal după ce ar fi fost prins pe autostrada A2, luni după-amiază, în timp ce rula cu 165 de km la oră.
Fotbalistul venea de la Constanța spre București la bordul unui bolid de lux. Problema și mai mare pentru cel comparat cu vedeta lui Paris Saint Germain, Kylian Mbappe, a apărut în momentul legitimării.
Din câte se pare, el ar fi avut probleme cu polițiștii în momentul în care le-ar fi prezentat un document, pe post de carnet de conducere, care nu ar avea valabilitate în România.
Misterul a fost parțial lămurit spre seară de către finanțatorul FCSB-ului, Gigi Becali, care a explicat că Florinel Coman are de fapt permis, doar că e obținut în Ucraina și nu a fost înregistrat de autoritățile din România.
Acest lucru a fost confirmat și de către autorități, care continua cercetările în acest sens. Pe de altă parte, Gigi Becali a anunțat că speră ca jucătorul său să obțină cel mult o condamnare cu suspendare.
În vârstă de 22 de ani, Florinel Coman a ajuns la Academia de fotbal „Gheorghe Hagi” în 2011, iar în 2016 a făcut pasul la FC Viitorul. Un an mai târziu, după ce și-a trecut în palmares titlul de campion al României și Cupa României a fost transferat la FCSB în schimbul sumei de trei milioane de euro.
Evaluat acum la 5,5 milioane de euro, Coman mai are contract cu formația din Capitală până pe 30 iunie 2022.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

