Meciuri amicale pentru echipele constănțene
Chiar dacă fotbalul din România a intrat într-o scurtă vacanță datorită meciurilor echipelor naționale, formațiile constănțene își continuă pregătirea. Cele două reprezentante ale Constanței în primele două eșaloane, Viitorul și Farul, și-au programat câte un meci amical tare în acest final de săptămână.
Despărțite de șase puncte în lupta pentru un loc în play-off-ul Ligii Întâi la fotbal, FC Viitorul Constanța și FC Argeș Pitești își vor măsura forțele la finalul acestei săptămâni într-un meci amical.
Cele două prim divizionare se vor confrunta la Centrul Naţional de Pregătire al Federației Române de Fotbal de la Buftea, profitând astfel de pauza pe care a luat-o întrecerea internă ca urmare a meciurilor echipelor naționale.
Meciul de pregătire este programat pentru vineri, cu începere de la ora 13.30. Viitorul și FC Argeș s-au mai întâlnit de două ori în actuala ediție de campionat, piteștenii reușind să se impună pe teren propriu, în timp ce confruntarea de la Ovidiu s-a încheiat la egalitate.
După Viitorul, FC Farul are și ea programată o partidă amicală. Constănțenii au rămas în Bănie după meciul cu U Craiova 1948, ultimul pentru ei în sezonul regular al Ligii a doua, pentru un scurt stagiu de pregătire și pentru a disputa un meci de verificare cu Universitatea Craiova, echipa de pe locul al treilea în Liga 1.
Confruntarea este programată să aibă loc de la ora 12. FC Farul se află pe locul al treilea al clasamentului Ligii a doua și duminică, în funcție de rezultatele ultimei etape, va afla dacă s-a calificat în play-off-ul de promovare.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

