Revenire spectaculoasă pentru Halep la Miami
Simona Halep a debutat cu o victorie la Miami Open. Constănțeanca, a treia favorită a turneului american, s-a impus azi noapte în fața franțuzoaicei Caroline Garcia după trei seturi și aproape două ore de joc.
Pauza prelungită care a urmat după primul turneul de Grand Slam al anului a scos-o din ritm pe Simona Halep.
Constănțeanca a început greoi meciul de debut de la Miami Open, din turul secund al turneului american, contra franțuzoaicei Caroline Garcia. Cotată cu a treia șansă la câștigarea trofeului, Halep a cedat primul set cu scorul de 6-3, pentru ca imediat să își piardă și serviciul în startul celui de-al doilea parțial.
Ea a început să conteze în joc abia la jumătatea setului secund, după ce a mai salvat o minge de break, pentru ca imediat după să egaleze soarta la game-uri și la seturi. În decisiv, Garcia a picat complet și nu a mai avut nici o replică fața lui Halep, care a închis meciul după un sec 6-0.
În urma acestui succes, constănțeanca şi-a asigurat un cec de 26.000 de dolari şi 65 de puncte WTA. Halep o va înfrunta în turul al treilea pe letona Anastasija Sevastova. Cele s-au mai întâlnit de nouă ori până acum în circuit, românca aflându-se în avantaj cu scorul de 6-3 la confrutările directe.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

