Dublă înfrângere pentru Athletic
BC Athletic a ratat șansa de a urca în clasamentul Ligii Naționale la baschet masculin. Constănțenii au pierdut ambele partide disputate la Târgu Jiu la sfârșitul săptămânii și împart ultimul loc cu CSM Miercurea Ciuc.
BC Athletic a debutat la turneul cu numărul 12 al Ligii Naționale la baschet masculin contra gazdelor de la Municipal Târgu Jiu. Văzută de constănțeni inițial drept o partidă echilibrată, în care pot forța chiar și obținerea unei noi victorii în campionat, aceasta s-a dovedit a fi un eșec total.
Gorjenii au dominat într-o manieră categorică fiecare sfert al întâlnii și s-au impus la final cu un avans de 27 de puncte, scor 86 la 59.
Sâmbătă, deși adversarul a fost unul net superior din punct de vedere statistic, constănțenii au reușit o evoluție mult mai bună. Astfel, baschetbaliștii de la Municipal Galați s-au întrebuințat serios, mai ales în prima repriză, încheiată la egalitate, scor 39 la 39.
Din păcate pentru formația pregătită de Alexandru Olteanu, mici detalii au făcut diferența după revenirea de la cabine și au cedat sferturile trei și patru la trei puncte diferență, astfel că moldovenii s-au impus la final cu 75 la 69.
În urma partidelor din cadrul turneului cu numărul 12 al Ligii Naționale, BC Athletic a coborât în clasament, fiind acum la egalitate de puncte cu ultima clasată, CSM Miercurea Ciuc, ambele cu câte 26 de puncte.
Pentru formația de pe litoral urmează acum câteva săptămâni de pauză, urmând să încheie sezonul regulat cu două partide ce vor avea loc chiar la Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

