Fuziunea Farul-Viitorul prinde contur
Visul fanilor constănțeni ca Farul să evolueze din nou pe prima scenă fotbalistică a României se poate împlini mai devreme decât se preconiza. Vehiculata fuziune dintre Viitorul și clubul fanion al Constanței prinde tot mai mult contur, Gheorghe Hagi lăsând impresia ca este decis să se implice la Farul.
„Conducerea FC Viitorul Constanța a primit cu bucurie ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toți constănțenii. Suntem de acord să existe o singură echipă, o singură iubire pentru toți suporterii dobrogeni”, acesta a fost mesajul trimis în weekend de conducătorii lui FC Viitorul, care a aprins și mai tare speranțele suporterilor fariști că formația lor favorită va juca din nou în elita fotbalului din România.
Comunicatul echipei patronate de Gheorghe Hagi confirmă zvonurile apărute în ultima perioadă, potrivit cărora Ciprian Marica este dispus să renunțe la club și să fuzioneze cu Viitorul pentru a ține în viață pe FC Farul.
De altfel, din câte se pare clubul constănțean este din nou amenințat cu dispariția, la doar doi ani de când a fost preluat de fostul internațional român. Și asta din cauza faptului că municipalitatea nu mai pare dispusă să finanțeze activitatea de la FC Farul.
Tocmai din acest motiv, jucătorilor le-au fost desfăcute contractele și sunt liberi să se transfere acum la orice echipă fără pretenții financiare. Chiar dacă până la anunțata fuziune dintre Viitorul și Farul mai sunt multe aspecte de pus la punct, deja au început să apară și primele scenarii în privința modului în care vor active cele două cluburi din sezonul următor.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

