Continuă plecările de la HC Dobrogea Sud
Continuă plecările de la HC Dobrogea Sud. Iancu, Ignat și Șandru au părăsit formația constănțeană la mai puțin de o lună după brazilianul Chiuffa, care a decis rezilierea contractului. Oficialii de pe litoral au anunțat însă că în curând vor prezenta și noile achiziții.
Pierderi grele suferite de HC Dobrogea Sud în această vară. La trei săptămâni de la plecarea brazilianului Fabio Chiuffa, singurul jucător al formației constănțene prezent la Campionatul Mondial de handbal masculin din acest an, alți doi jucători de națională părăsesc gruparea constănțeană.
Ionuț Iancu și Ciprian Șandru au decis să se despartă de HC Dobrogea Sud și să își continue cariera la alte formații. Alături de ei, va pleca și Sabin Ignat. Din câte se pare, Iancu, goal-keeperul echipei naționale a României, va ajunge la Steaua București. În aceste condiții, Dan Vasile va deveni portarul de bază al Constanței, mai ales că a avut un sezon bun cu HCDS și a ajuns inclusiv în circuitul echipei naționale.
Oficialii clubului constănțean le-au mulțumit tuturor celor plecați pentru sezoanele petrecute pe litoral, însă au anunțat că în scurt timp vor face cunoscute și numele noilor achiziții din această vară. Din câte se pare, este vorba de nu mai puțin de patru handbaliști de la care se speră că vor pune umărul pentru o prestație cât mai bună atât în Liga Zimbrilor, dar mai ales în cupele europene.
Dobrogea Sud va disputa prima partidă în Liga Națională pe 29 august, cu CSM București. De asemenea, constănțenii au asigurată prezența în Cupa EHF, dar au solicitat la forul continental un loc pentru Liga Europeană.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

