Farul a devenit Unirea Constanța
Chiar dacă Farul și Viitorul au fuzionat formând o nouă echipă, Constanța va mai avea totuși o formație în eșalonul secund al fotbalului românesc. Unirea Constanța este cea care va activa în Liga a doua, în locul lăsat liber de Farul. Aceasta va fi antrenată de fostul tehnician al „marinarilor”, Ianis Zicu.
Ciprian Marica a găsit soluția pentru a nu pierde locul în Liga a doua rămas vacant după fuziunea dintre Farul și Viitorul lui Gheorghe Hagi. Acesta va fi ocupat de Unirea Constanța, noul nume al clubului FC Farul Constanța, al cărei președinte este acum Altay Nuredin.
Potrivit informațiilor oferite de acesta, noua grupare a fost înregistrată de către Federația Română de Fotbal și a fost înscrisă deja în campionatul următor.
La Unirea Constanța vor fi mai multe persoane, atât în staff, cât și în lotul de jucători, care au jucat în sezonul trecut în Liga a 2-a cu Farul. Unirea Constanța va fi antrenată de Ianis Zicu, care-l va avea ca secund pe Daniel Florea. Director sportiv va fi George Galamaz. De asemenea, din vechiul lot figurează în actualul efectiv jucători precum Carabela, Nicola, Ursu, Liviu Mihai sau Bălan, care se află în prezent în cantonament la Poiana Brașov.
În noul sezon al Ligii a doua, Unirea Constanța va susține partidele de pe teren propriu la Techirghiol, existând perspectiva mutării apoi la Mangalia.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

