Simona Halep se căsătoreşte astăzi. Mesajul postat pe Instagram: ''Dă şansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta''

Simona Halep se căsătoreşte astăzi, cu Apostol Gabriel (Toni) Iuruc. Cununia civilă va avea loc după-amiază, apoi cuplul, alături de 300 de invitaţi, vor petrece într-un club din Mamaia.
Deşi Simona Halep şi-a dorit ca acest moment să nu fie unul public, cel care a dezvăluit data căsătoriei a fost Ilie Năstase. Campioana a confirmat în urmă cu o săptămână: „Da, ne vom căsători, săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoţii. Sunt emoţii diferite (n.r - faţă de tenis). E partea personală, tenisul rămâne tenis, dar aici e mult mai important pasul şi sunt bucuroasă că se întâmplă.”
Potrivit telekomsport.ro, Simona Halep se va căsători civil cu Toni Iuruc în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Constanţa, de la ora 16.00. Petrecerea va fi găzduită de un club din Mamaia, fiind aşteptaţi peste 300 de invitaţi. Pe lista invitaţilor se află şi preşedintele Klaus Iohannis. Invitaţilor li s-ar fi cerut să vină la petrecere fără telefoanele mobile şi fără alte dispozitive de înregistrat.
Naşul de cununie al cuplului va fi Dani Caramihai, unul dintre patronii clubului Fratelli, unde va avea loc petrecerea.
Simona Halep a postat un mesaj motivaţional pe social media astăzi, în ziua în care se căsătoreşte civil cu omul de afaceri Toni Iuruc: „Dă şansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta”, este mesajul sportivei, citat atribuit lui Mark Twain. „O zi frumoasă tuturor”, a mai notat Halep.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

