Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al Kremlin Cup
Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 8, s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 500 Kremlin Cup, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe rusoaica Anastasia Potapova, locul 68 WTA. Simona Halep nu exclude să câştige Kremlin Cup, dar admite că acest lucru este dificil ţinând cont de puţinele meciuri avute în acest an din cauza accidentărilor, scrie news.ro.
La 20 de ani, Potapova are exuberanţa în joc specifică vârstei. Luată uşor de val, vrea prea mult de la loviturile ei şi astfel comite erori neforţate. Marţi, a ridicat scorul în favoarea ei, s-a apropiat de ghem câştigat, apoi de multe ori s-a prăbuşit neaşteptat. Cu numeroase duble greşeli, cu avantaje rispite, dar şi cu unele lucruri bune făcute pe teren, sportiva rusă a trebuit să se recunoască învinsă în faţa experienţei fostului lider WTA.
Fără a fi încă la cel mai înalt nivel, Halep a jucat în modul inteligent, aşa cum ar trebui să o facă de fiecare dată cu astfel de adversare. Deşi a avut un moment de cădere, când a condus cu 6-1, 3-1, ea a reuşit să nu-şi piardă concentrarea şi a putut pune capăt meciului, nu însă fără emoţii.
Simona Halep a câştigat setul I cu 6-1, în 39 de minute, dar scorul este înşelător. Cu excepţia primului ghem şi al ultimului, jocul a fost foarte echilibrat, cu schimburi lungi, cu multe reveniri ale Simonei. Potapova a luat singurul ghem la 0-2, pe serviciul adversarei.
În setul secund, românca a condus cu 3-1, apoi rusoaica a etalat pe teren cel mai bun joc al ei, cu care a câştigat trei ghemuri la rând. Ghemul de 4-3 a fost ultimul reuşit de sportiva rusă. Halep a revenit, a câştigat pe servciul rivalei la 4-4, a salvat trei mingi de rebreak în ghemul următor şi pus capăt partidei, la a doua minge de meci, cu 6ă1, 6-4, după o oră şi jumătate de joc.
Simona Halep va evolua în turul următor tot cu o rusoaică, Veronika Kudermetova, locul 32 WTA, sau Oksana Selehmeteva, locul 238 WTA, venită din calificări.
Accederea în manşa a doua este recompensată la Kremlin Cup, turneu pe care Halep l-a câştigat în 2013, cu un premiu de 8.200 de dolari şi cu 55 de puncte WTA.
Sursă foto: Digi Sport
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

