Enes Sali scrie istorie la doar 15 ani
Noua perlă a lui Gheorghe Hagi, Enes Sali, a devenit săptămâna trecută cel mai tânăr jucător care a debutat la naționala României de fotbal. Mai mult decât atât, în vârstă de doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile, el a doborât inclusiv recordul la nivelul Europei la acest capitol și a primit felicitări chiar și din partea Academiei Barcelonei, la care a evoluat în urmă cu câțiva ani.
Debutul lui Enes Sali la naționala de seniori a României în partida cu Liechtenstein încă mai face valuri. Introducerea sa în minutul 82 al meciului de duminică a doborât nu numai recordul national, dar și cel european, mijlocașul de doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile devenind cel mai tânăr fotbalist de pe bătrânul continent care evoluează într-un meci al echipelor naționale.
Revenit la echipa de club, Sali a și uitat de experiența de la echipa națională și își îndreaptă întreaga atenție către îndeplinirea obiectivelor cu Farul. Iar primul dintre acestea este obținerea victoriei contra celor de la UTA Arad.
Farul Constanța și UTA Arad vor fi adversare sâmbătă, la Ovidiu, în prima etapă a returului Ligii Întâi la fotbal, cu începere de la ora 15.00.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

