Phoenix reia meciurile din campionat
După o pauză de trei săptămâni, Liga Națională de baschet feminin își reia meciurile începând din acest weekend. Reprezentanta Constanței pe prima scenă a României, Phoenix CSU Simona Halep are parte de o confruntare de foc, în Sala Sporturilor venind vicecampioana CSM Satu Mare.
Pauza s-a terminat pentru baschetbalistele de la Phoenix CSU Simona Halep. Constănțencele, aflate acum pe locul 6 al clasamentului Ligii Naționale de baschet feminin, vor juca sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanța, contra vicecampioanei României, CSM Satu Mare, în cadrul etapei a opta.
Partida se anunță una foarte dificilă, mai ales în condițiile în care ardelencele sunt pe primul loc, cu șase victorii și o singură înfrângere în startul acestui sezon competițional. În ciuda acestor aspecte, elevele lui Miroslav Popov sunt decise să își joace șansa până la ultimul fluier al arbitrului.
„Cred că va fi un meci greu, chiar foarte greu. Ele sunt jucătoare bune, dar le-am spus jucătoarelor mele să încerce orice pentru a face un meci bun împotriva lor. Dacă vom avea vreo șansă de a le învinge ar fi fantastic. Dacă nu, ar fi suficient pentru noi dacă am putea da 100% din potențialul nostru pentru a face un joc bun și a încerca să câștigăm. Asta este ideea. Nu va fi deloc ușor. Va fi chiar greu, dar cine știe. La fel a fost și când am jucat împotriva celor de la Târgu Mureș, dar în final le-am învins”, a declarat Miroslav Popov, antrenor Phoenix CSU Simona Halep Constanța.
Înaintea partidei cu CSM Satu Mare, formația de pe litoral se află pe locul șase al clasamentului, cu 9 puncte adunate în șase partide.
Phoenix CSU Simona Halep Constanța – CSM Satu Mare, contând pentru etapa cu numărul opt a Ligii Naționale de baschet feminin se joacă sâmbătă, la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 16.00.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

