Viitorul promite spectacol la Sibiu
Cu doar un meci pierdut din cele 11 disputate în play-out-ul campionatului, Gheorghe Hagi regretă și acum că nu a prins un loc pentru a se bate la titlul de campion al României. FC Viitorul are parte de o nouă săptămână grea, în care va disputa două partide în decurs de doar patru zile.
După ce au făcut spectacol sâmbătă contra Chindiei Târgoviște, fotbaliștii lui FC Viitorul au parte miercuri de un adversar mult mai dificil. Formația lui Gheorghe Hagi va evolua la Sibiu, contra lui FC Hermannstadt, echipă care speră să se salveze de la retrogradare în finalul acestui sezon.
La prima vedere, constănțenii pornesc cu prima șansă, fiind lideri detașați în clasament, unde au un avans de zece puncte față de urmăritoare. În aceste condiții, singura miză pe care o are Gheorghe Hagi este de a crește în continuare jucători și de a pregăti noul sezon competițional.
De partea cealaltă, sibienii ocupa prima poziție deasupra zonei fierbinți a clasamentului, astfel că orice punct câștigat ar putea cântări enorm în calculele retrogradării. Chiar și așa, marele regret al lui Hagi este faptul că nu a reușit să prindă un loc între primele șase echipe la finalul sezonului regular.
FC Hermannstadt – FC Viitorul, contând pentru etapa a XII-a a play-out-ului Ligii Întâi, se dispută miercuri seară la Sibiu, cu începere de la ora 19.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

