TURNEUL DE LA MELBOURNE. Simona Halep şi Gabriela Ruse, eliminate în primul tur, în proba de dublu
04 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Perechea Simona Halep/Elena-Gabriela Ruse a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului Melbourne Summer Set 2, potrivit news.ro.
Româncele au fost învinse, cu scorul de 6-2, 7-6 (5), de cuplul Bernarda Pera/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de
serie numărul 2.
Prezenţa pe tabloul principal la dublu este recompensată cu un premiu total de 1.750 de dolari şi cu câte un punct WTA.
Acesta a fost primul meci jucat de Halep în 2022. Ea va debuta la simplu, miercuri, în partida cu australianca Destanee Aiava, locul 316 WTA.
Publicitate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS














