BC Athletic, start cu victorie 2022
Start în forță pentru „gladiatorii din Tomis” în 2022. BC Athletic a trecut peste eliminarea din Cupa României și învins aseară pe Dinamo în Sala Sporturilor la nouă puncte diferență. A fost al șaselea succes pentru constănțeni, care se mențin la jumătatea clasamentului în Liga Națională de baschet masculin.
BC Athletic a început noul an cu o victorie în meciurile oficiale. „Gladiatorii din Tomis” au câștigat aseară, în Sala Sporturilor din Constanța, confruntarea cu Dinamo București, contând pentru etapa cu numărul 13 a Ligii Naționale.
Așa cum se anunța, partida a fost una echilibrată în prima sa jumătate, ambele echipe reușind cu greu să își impună ritmul. La pauza mare, dinamoviștii au intrat cu un avans de doar trei puncte, însă actul secund a adus în teren o echipă a Constanței mult mai motivată.
Soarta meciului a fost decisă în parțialul al treilea, câștigat de elevii lui Alexandru Olteanu cu o diferență de nouă puncte. S-a încheiat în cele din urmă 64 la 55 pentru BC Athletic, care a făcut un salt de două locuri și a urcat până pe locul 8, cu 18 puncte în 12 meciuri jucate.
Următorul meci pentru „Gladiatorii din Tomis” este programat pentru sâmbătă, când aceștia vor evolua în deplasare, la Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 14 a Ligii Naționale la baschet masculin.
Înaintea acestei confruntări, CS Municipal Târgu Jiu se află abia pe locul 12 al clasamentului, cu doar patru victorii obținute în 13 meciuri.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

