TURNEUL DE LA PRAGA. Simona Halep s-a calificat în turul doi după ce a învins-o pe Polona Hercog

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, astăzi, în turul doi al turneului de categorie WTA Internaţional de la Praga, după ce a învins-o pe Polona Hercog din Slovenia, locul 46 WTA, scor 6-1, 1-6, 7-6 (7/3).
Halep şi-a adjudecat fără emoţii primul set cu 6-1, însă în setul doi a pierdut şase game-uri la rând, astfel că acesta a fost adjudecat de slovenă cu 6-1, după 39 de minute, scrie news.ro.
În setul decisiv, Halep a condus cu 3-1, însă a fost egalată la 3. În cele din urmă, sportiva din Constanţa a reuşit să se impună cu 7-6 (7/3), deşi a ratat şase mingi de
meci.
Meciul a durat două ore şi 30 de minute.
"Mereu este greu să joci contra Polonei, mă deranjează stilul ei. În primul set am fost sigură pe mine, apoi Polona a revenit şi a fost greu să câştig. Ştiu că Barbora Kreijcikova (n.r.- adversara din turul doi) este bună, trebuie să fiu pregătită. Este minunat să fiu din nou pe teren, abia aştept să joc în turul doi", a declarat Halep după meci, potrivit news.ro.
În turul doi, Halep va evolua cu Barbora Krejcikova (Cehia), locul 118 WTA, care a învins-o în primul tur pe Patricia Maria Ţig.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

