„Regele” a tras linie
La primul sezon cu Farul în Liga Întâi, Gheorghe Hagi se declară mulțumit de parcursul și realizările echipei din ultimul an. Chiar dacă și-ar fi dorit să prindă inclusiv un loc de cupe europene, „Regele” rămâne realist și recunoaște că acest obiectiv este deocamdată greu de atins în actualele condiții. El speră totuși ca la anul să găsească resursele pentru a se lupta pentru podiumul Ligii Întâi.
„Încercăm să creăm o nouă echipă care să câștige, care să aibă mentalitate de învingător. O echipă care nu se face imediat pentru că nici nu suntem noi cei care nu avem bani de transferuri, de achiziții. Noi doar căutăm să facem o echipă, să resuscităm jucătorii, să facem lucruri bune.
Eu cred că ne-am îndeplinit obiectivul, cred eu. Cred că și conducerea este de acord cu mine. După aceea, în play off s-au văzut anumite minusuri pentru că, până la urmă, adversarii sunt foarte foarte buni. Știm de ele, le-am văzut, o să începem să lucrăm, să vedem pentru că la anul iar trebuie să facem foarte bine, iar trebuie să fim acolo. S-au înscris foarte multe echipe acolo sus, sunt multe echipe care arată bine, care sunt puternice și sperăm și noi să facem față”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

