CONSTANȚA. Sportivi din 19 țări participă la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă

Competiția mondială se desfășoară în perioada 1-4 septembrie 2022, pe Plaja Neversea din Constanța. Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism și organizat de Federația Română de Lupte, cu sprijinul Ministerul Sportului.
Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă este găzduit de România pentru al doilea an la rând și este destinat tuturor categoriilor de vârstă: Cadeți (U17), Juniori (U20) și Seniori.
Peste 300 de sportivi din 19 tări vor lua startul la Constanța, în lupta pentru medaliile mondiale.
Luptele pe Plajă reprezintă o disciplină care va intra pe lista sporturilor olimpice începând cu 2028 (Jocurile Olimpice de la Los Angeles), astfel încât cei mai buni luptători ai lumii aleg să concureze cu succes și pe nisip.
Evenimentul organizat la Constanța face parte din circuitul Mondial al Beach Wrestling World Series, care are anual 4 etape de calificare în alte țări, iar organizarea etapei finale a fost atribuită României.
Țara noastră va fi reprezentată în cadrul Campionatului Mondial de Lupte pe Plajă (2022) de peste 70 de sportivi, la toate categoriile de varstă (U17, U20, Seniori), iar luptători precum Ștefania Priceputu, Cătălina Axente sau Ștefan Coman se pot încorona la Constanța cu titlul de Campioni Mondiali.
Festivitatea oficială de deschidere va avea loc vineri, ora 15:30, veți putea dansa pe ritmuri de samba, într-un show incendiar oferit de Willmark Dance Academy.
Spectacol va fi garantat pentru toți cei prezenți, iar intrarea este liberă.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

