HCDS a pierdut finala Cupei României
HC Dobrogea Sud a ratat de puțin câștigarea primelor trofee din acest sezon. Formația constănțeană a pierdut aseară la mare luptă finala Cupei României la handbal masculin, după ce a cedat în fața lui Dinamo București cu scorul de 24 la 21.
După o săptămână extrem de încarcată, în care a evoluat în Rusia, în preliminariile European League, și apoi a plecat spre Sfântu Gheorghe, pentru Final Four-ul Cupei României, oboseala și-a spus din plin cuvântul în rândul jucătorilor de la HC Dobrogea Sud.
Chiar și așa, constănțenii au reușit sâmbătă o revenire fantastică în semifinala cu Politehnica Timișoara și au obținut biletele pentru marea finală, cu Dinamo. Din păcate, în ultimul act, elevii lui Djordje Cirkovic nu au mai găsit resursele necesare pentru a produce surpriza, în ciuda faptului că s-au ținut aproape de campioana României.
Astfel, dacă la pauză diferența de pe tabelă era de doar un gol, 11 la 10 pentru bucureșteni, în minutul 39 constănțenii au reușit să egaleze la 15. Din păcate, din acel moment s-a produs o cădere în jocul celor de la HCDS, iar dinamoviștii au profitat din plin și au înscris șase goluri consecutiv e. Diferența a fost imposibil de recuperat, în ciuda efortului depus de formația de la malul mării, astfel că partida s-a încheiat cu scorul de 24 la 21 în favoarea lui Dinamo.
În urma acestui succes, alb-roșii au cucerit Cupa și Supercupa României, în timp ce HC Dobrogea Sud așteaptă acum meciurile din campionat pentru a-și lua revanșa.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

