Farul cu ocaziile, Poli cu golurile
Săptămâna a început prost pentru echipele constănțene de fotbal. FC Viitorul și FC Farul au cedat aseară în partidele disputate în Liga Întâi, respectiv a doua. „Marinarii“, deși au dominat partida cu ASU Poli Timișoara, s-au întrecut în ocazii, în timp ce bănățenii au înscris la singurele ocazii avute și s-au impus cu scorul de 2-1.
FC Farul a avut șansa deschiderii scorului după doar 15 minute de joc, însă mingea trimisă cu capul de Greu a lovit transversala. La scurt timp a venit rândul lui Ursu să rateze pentru „marinari“, grație intervenției salvatoare a portarului advers.
Și cum ocaziile se răzbună, cei care au înscris au fost timișorenii, după o execuție de senzație a lui Popovici. În actul secund, elevii lui Ianis Zicu s-au aruncat din nou în atac în căutarea egalării, însă Bordei i-a adus la disperare cu intervențiile sale.
Cel mai aproape de înscrie golul de 1-1 a fost Bârnoi, care a trimis pentru a doua oară mingea în bară. Din păcate, scenariul din prima repriză s-a repetat și în actul secund, iar timișorenii au mai înscris o dată după o eroare mare în defensiva Farului.
Atacurile în valuri ale „marinarilor“ au fost concretizate în cele din urmă și pe tabela de marcaj, după o execuție spectaculoasă a lui Greu. Golul mijlocașului constănțean a venit însă mult prea târziu pentru a mai schimba soarta partidei, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru ASU Poli Timișoara.
Mai mult decât atât, gazdele puteau să mai înscrie un gol, la ultima fază a meciului, dar penalty-ul executat de Codrea a fost apărat de Udeanu. În urma acestui rezultat, bănățenii au urcat pe podiumul clasamentului Ligii a doua, cu șapte puncte, în timp ce Farul a rămas cu șase puncte după disputarea a trei runde.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

