Ultimul test înaintea pauzei
Farul Constanța vrea să își mărească diferența de puncte care o desparte de principalele urmăritoare în Superligă, chiar înaintea pauzei competiționale. „Marinarii“ vor juca sâmbătă la Ploiești, contra Chindiei Târgoviște, o formație aflată în plină revenire de formă. Ialomițenii sunt neînvinși de șapte etape în campionat și sunt deciși să continue pe această linie și după meciul cu Farul.
Două luni au trecut de la ultimul eșec suferit de Farul Constanța în toate competițiile. În acest timp, „marinarii“ au înregistrat nu mai puțin de 8 victorii și doar două remize, din care una în Cupa României. Grație acestui parcurs, Farul și-a consolidat prima poziție în clasamentul Superligii, având opt puncte față de principala urmăritoare, Rapid București.
Trupa pregătită de Gheorghe Hagi are în acest sfârșit de săptămână ocazia de a-și mări acest avans, chiar înaintea pauzei competiționale cauzată de meciurile echipelor naționale. Farul joacă sâmbătă seară la Ploiești, contra Chindiei Târgoviște, o altă echipă ce traversează o perioadă fastă. De la numirea lui Toni Petrea în funcția de antrenor, ialomițenii au șapte etape consecutive fără înfrângere, parcurs ce i-a scos pentru moment din subsolul clasamentului Superligii.
În aceste condiții, misiunea „marinarilor“ nu se anunță deloc una ușoară, iar acest lucru a fost subliniat și de Gheorghe Hagi, mai ales că în sânul echipei începe să se resimtă oboseala.
Chindia Târgoviște – Farul Constanța, contând pentru etapa a 18-a a Superligii, se joacă sâmbătă pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești, cu începere de la ora 17 și 30 de minute. Înaintea acestei runde, „marinarii“ ocupă primul loc, cu 40 de puncte, în timp ce Chindia este pe 11, cu 19 puncte. În partida tur, de la Constanța, rezultatul a fost egal, scor 0-0.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

